Sibiu: Mai puţini participanţi la Red Bull Romaniacs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Mai puţini participanţi la Red Bull Romaniacs
Sibiu: Mai puţini participanţi la Red Bull Romaniacs

Pe 15 august, în centrul Sibiului se va da startul în cea de a VI-a ediţie Red Bull Romaniacs. Deşi încă de la prima ediţie numărul participanţilor a crescut an de an, anul trecut fiind peste 200 de piloţi la start, acum doar 117 motociclişti s-au înscris la vestitul concurs, adică mai puţini şi decât în 2007.

Cel mai dificil raliu hard-enduro din lume aduce din nou la Sibiu cei mai buni piloţi ai momentului. Cei mai buni ca cei mai buni, dar per total, mai puţin decât la ediţia precedentă, din septembrie 2008. Pentru Red Bull Romaniacs 2009, deşi sunt înscrişi pe listele de concurs piloţi din 24 de ţări, numărul acestora de abia depăşeşte 110 persoane. Asta înseamnă puţin peste jumătate din sportivii care au luat startul anul trecut în raliu, an în care înscrierile s-au încheiat cu două luni înainte de competiţie. Efectele crizei financiare se fac simţite şi în motorsport, astfel că şi acum, în săptămâna de dinainte de cursă, sportivii mai nehotărâţi care nu s-au înscris la întrecerea romaniacşilor, încă o pot face. "Avem aproximativ 120 de rideri înscrişi pentru ediţia de anul acesta, mult mai puţini decât anul trecut. Consider că recesiunea economică este singurul motiv care a micşorat numărul piloţilor la Red Bull Romaniacs 2009, pentru că participarea la o astfel de competiţie necesită un buget destul de mare. Cât priveşte traseul, este similar cu cel de anul trecut, nici mai greu, nici mai uşor. Nu vrem să-l facem mai dificil, pentru că deja este un traseu de dificultate ridicată", a declarat Martin Freinademetz, organizatorul competiţiei Romaniacs.

Despres îşi vrea titlul înapoi
Red Bull Romaniacs a primit de-a lungul timpului multe definiţii, însă din 2008 este apreciat de europeni ca fiind nu doar cel mai dificil raliu hard-enduro din lume, dar şi cel mai important raliu care se desfăşoară pe bătrânul continent după mutarea Dakarului în America de Sud. Pe 15 august, Bulevardul Coposu va fi asaltat, începând cu ora 14.00, de motocicletele înscrise la Prolog. În centrul Sibiului, se va concura pe buşteni, pietre, cauciucuri, maşini şi alte obstacole pregătite de Andy Fazakas şi colegii săi de la Crazy Bike Sibiu. Unul dintre cei care va face spectacol la Prolog şi se va lupta cu Carpaţii este Cyril Despres. Francezul stabilit în Andora revine la Red Bull Romaniacs după o absenţă de un an şi este decis să recâştige raliul, pe care l-a pierdut, în 2008, prin neprezentare, în faţa lui Graham Jarvis.

Sătmăreanul Gyenes va concura nerecuperat medical
Mani Gyenes, dublu câştigător al Red Bull Romaniacs la clasa Experţi Echipe alături de Laszlo Olah, nu este refăcut încă în urma operaţiei suferite la genunchiul drept – după ce şi-a rupt ligamentele şi şi-a fisurat meniscul –, aşa că va trebui să concureze la o clasă mai uşoară decât Profi, şi anume la Experţi Single. Un alt favorit român la un loc în topul 5 al acestei clase este Alex Gârbacea. După ce, în 2006, au urcat pe podiumul clasei Experţi Echipe, Romeo Dunca şi François Vulliet, membri ai echipei Motoverde, au şansa să revină în top 3, în acest an. Cel mai mare număr de concurenţi români se va înregistra la clasa Hobby, unde atenţia publicului va fi îndreptată către TipTil Team, echipă din care fac parte Dani Otil şi Krisztian Nagy.

Prolog plus patru zile pe munţi
Programul Red Bull Romaniacs 2009 începe sâmbătă, 15 august, la ora 14.00 pe bulevardul Corneliu Coposu, cu prologul, binecunoscuta probă de îndemânare gândită în special pentru public. Duminică este prima zi a raliului propriu-zis iar spectatorii vor avea câteva puncte pentru spectatori pe drumul de acces către Păltiniş. Luni traseul îi va purta pe concurenţi până la Petroşani, marţi îi va aduce înapoi în Sibiu iar miercuri, în ultima zi de raliu, concurenţii se vor întrece pe dealurile din jurul oraşului de pe Cibin.

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite