Roboţii se întrec vineri la Facultatea de Inginerie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă echipe se vor întrece vineri, la Sibiu, în cadrul Concursului Naţional de Roboți RobotX 2012. Organizatorii îi invită pe toţi pasionaţii de robotică să asiste la competiţie.

Concursul va avea loc în holul mare al Facultății de Inginerie și constituie etapa națională de calificare la competiția europeană Eurobot.

Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu este pentru a doua oară gazdă a acestui concurs și un adversar redutabil, echipele ULBS obținând primul loc pe podium în ultimele cinci ediții ale competiției.

Anul acesta sunt înscrise în concurs nouă echipe: două de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu; două de la Universitatea Transilvania din Brașov; câte o echipă de la Universitatea Politehnică București, Universitatea Tehnică din Cluj și Universitatea din Oradea, precum și o echipă de la Universitatea din Budapesta și o echipă de liceeni de la Colegiul Tehnic Energetic din Sibiu.

„Tema acestei ediții a Concursului RobotX este Treasure Island, astfel încât roboții înscriși în competiție vor trebui să adune cât mai multe comori de pe masa de joc pentru a se califica în faza europeană. Primele trei echipe vor fi declarate câștigătoare și vor reprezenta România la finala Eurobot, în Franța, la Ferté-Bernard”, spune Daliana Drăguţescu, purtător de cuvânt al ULBS.

Concursul de vineri se va derula în două etape. În prima parte a zilei, de la ora 09:00, va avea loc omologarea roboților, iar începând cu ora 12:00 se va desfășura competiția propriu-zisă.

“Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu invită toți pasionații de robotică să asiste la această competiție în care, pe lângă tehnologie, cuvintele cheie vor fi creativitate, dinamism și fair-play”, adaugă Daliana Drăguţescu.



Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite