Sibiu: Respinşii la examenul auto reprogramaţi abia în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia a fost luată pentru a da o şansă la sibienii care vor să îşi încerce norocul pe final de an, pentru prima dată, la examenul auto.

Serviciul public Regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule Sibiu anunţă că, începând de astăzi, 16 noiembrie, nu mai sunt locuri disponibile pentru programarea la examenul pentru obţinerea carnetului de conducere pentru candidaţii care au fost declaraţi respinşi în urma unui examen anterior şi pentru candidaţii care nu s-au prezentat la proba practică. Aceşti candidaţi vor putea să se reînscrie la examen începând cu data de 4 ianuarie 2010. „Programările în vederea susţinerii examenului pentru obţinerea carnetului de conducere se fac în continuare, pentru candidaţii la primul examen şi pentru cei cărora le expiră şcoala de şoferi” se arată într-un comunicat al Prefecturii Sibiu. Pentru toţi candidaţii, examinarea la proba practică se sistează în perioada 21.12.2009 – 08.01.2010. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Dorin Teodorescu a explicat ce motiv a dus la luarea acestei decizii. „Planificările pentru susţinerea examenului auto făcute în avans, au ajuns să fie făcute până la finele anului. S-a decis că este normal să se dea o şansă şi celor care susţin pentru prima dată examenul auto şi vor să ia permisul anul acesta” a explicat Teodorescu.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite