Record de olimpici la Sibiu, după ani de secetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul acesta Sibiul are 72 de elevi premiaţi la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare, învăţământul sibian fiind într-o vizibilă creştere.

CITEŞTE ŞI:

Şoferul unui microbuz şcolar, amendat de poliţişti

Elevii sibieni au sărbătorit “Ziua Pământului”

Din totalul celor 72 de premii şi menţiuni, elevii sibieni au obţinut nouă premii întâi şi peste 20 de premii doi şi trei. Disciplinele în care excelează elevii sibieni variază de la limba germană sau educaţie fizică, până la electronică şi muzică.

„Aceştia sunt elevii noştri iar rezultatele sunt pe deplin meritate. Judecând doar din punct de vedere al rezultatelor din acest an, putem interpreta o creştere calitativă a învăţământului sibian”, a declarat Constantin Gorun, inspectorul şcolar general al Sibiului.

Printre cele mai premiate unităţi de învăţământ din oraş se numără Liceul de Artă, care a reuşit anul acesta să obţină două premii întâi. „În fiecare an, înainte de trimite elevii la olimpiade, facem o selecţie în şcoală pentru a-i vedea pe cei mai buni. Nu ne permitem să trimitem copiii la olimpiadă doar de dragul unei excursii sau pentru a ne reprezenta numeric. Premiile ar fi putut fi mai multe însă am fost limitaţi de numărul fix de locuri alocate”, a explicat Călin Băban, directorul şcolii.

Dora Mocan a devenit de curând cea mai bună tânără flautistă din ţară. Se pregăteşte împreună cu directorul Filarmonicii din Sibiu, Ioan Bojin, şi spune că prentru a reuşi această performanţă a trebuit să muncească forte mult. „În general repet în medie câte patru ore pe zi. Înainte de concursuri chiar mai mult de atât”, spune Dora Mocan.

image


Situaţia nu este cu mult diferită nici la Anca Butnaru, cea mai talentată tânără sculptoriţă din România. „A fost prima olimpiadă la care am participat şi am avut emoţii foarte mari. Pentru a participa însă am lucrat o lună de zile foarte intens”, spune şi Anca Butnaru.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite