Sibiu: Recomandări de week-end

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Recomandări de week-end
Sibiu: Recomandări de week-end

"Adevărul de Seară" vă propune câteva locuri si evenimente pentru petrecerea timpului liber.

Rromii pun stăpânire pe Piaţa Mică
Piaţa Mică va fi gazdă în acest sfârşit de săptămână pentru Târgul Meşteşugarilor Rromi, eveniment aflat anul acesta la cea de-a 6-a ediţie. Meşterii rromi din diferitele zone ale ţării îşi vor prezenta creaţiile din lemn, cupru, nuiele, aluminiu şi argint, iar o ghicitoare va sta tot timpul la dispoziţia sibienilor care vor dori să îşi afle norocul în dragoste.

Continuă Campionatul de fotbal pe teren redus
Pasionaţii de fotbal pot urmări şi în acest week-end, începând cu orele 16.00, circa 12 meciuri din cadrul Campionatului de fotbal pe teren redus “Luceafărul”. Organizat la Complexul Sportiv de pe strada Ioan Lupaş,  campionatul promite publicului competiţie, bună dispoziţie şi goluri spectacol.

„Degradare”, la Galeria Art-Vo
În această seară, începând cu ora 19.00, Galeria Art-vo, de pe strada G-ral Magheru, nr. 10, găzduieşte vernisajul expoziţiei de fotografie „Degradare”, semnată de artista Raluca Mărginean. Expoziţia va rămâne deschisă până în 20 septembrie.

O nouă expoziţie la Galeriile de Artă Contemporană
Galeriile de Artă Contemporană propune o nouă expoziţie, care va prezenta vizitatorilor o retrospectivă a schimbărilor politice începute în 1989 în sudul şi estul Europei. Expoziţia a fost realizată de 16 artişti şi conţine opt proiecţii video, fotografii şi instalaţii, reunite sub denumirea de “Grenzenlos- Fără graniţe”.

Târgul Olarilor, la cea de-a 43-a ediţie
Având o istorie îndelungată, Târgul Olarilor se va desfăsura pe toată perioada acestui final de săptămână în Piaţa Mare. Circa 150 de meşteri populari îşi vor expune produsele şi îşi vor arăta măestria, iar împreună cu aceştia vor expune şi tinerii cu dizabilităţi, diferite ghivece de lut şi obiecte pictate.

“Curtezana” vine la Arta
Ca în fiecare vineri, cinematograful Arta vine cu o nouă propunere pentru cinefilii sibieni. Astfel, până joia viitoare, pe ecranul cinematografului va rula “Curtezana”, un film provocator, ce dezvăluie Parisul anilor 1920. Filmul rulează zilnic de la orele 14.00, 16.30, 19.00 şi 21.30, preţul unui bilet fiind de 8 lei. (E.D.)

 „Viaţa la ţară“ se întoarce
Expoziţia de fotografie „Viaţa la ţară”, semnată de fotograful Daniel Bălţat poate fi vizionată în acest sfârşit de săptămână în spaţiul amplu al Centrului de Informaţii din cadrul Primăriei Sibiu, unde va rămâne până în 21 septembrie.  Expoziţia cuprinde fotografii de la diferite evenimente la care autorul a participat şi a mai fost prezentată publicului anul trecut, la Centrul Cultural Habitus.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite