Raliul Sibiului devine competiţie internaţională. Sibiul este oficial în calendarul IRC pe 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto:Arhivă
Foto:Arhivă

Veste bună pentru amatorii sporturilor cu motor din România. Apreciat pentru traseul pe care se desfăşoară, Raliul Sibiului a fost inclus în calendarul Intercontinental Rally Challenge (IRC) pe anul viitor, alături de alte cunoscute probe de acest gen precum Raliul San Remo sau Turul Corsicii.

CITIŢI ŞI:

Sibienii sunt invitaţi la un Bazar de Crăciun special în Sala Oglinzilor

Igluuri şi Hotel de Gheaţă de Crăciun la Bâlea Lac. Locaţiile sunt disponibile şi de Revelion

Etapa de la Sibiu se va desfăşura între 20 şi 22 iulie, iar traseul va avea o lungime totală de 220 kilometri în probe speciale, atât pe macadam, cât şi pe asfalt. „Includerea Raliului Sibiului în acest calendar este extrem de importantă. Nu doar pentru noi, ci şi pentru oraşul transilvan, pentru România şi sporturile cu motor de la noi. Sunt foarte bucuros că munca noastr din ultimii ani a fost răsplatită acum. Ştiu că urmează un an foarte greu, dar sunt sigur că satisfacţiile vor fi pe măsură. Am început deja pregătirile pentru Raliul Sibiului 2012 şi le mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut şi celor care sunt alături de noi în continuare”, a spus Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.   

În 2012 vor fi patru etape noi faţă de anul acesta: Raliul Irlandei, Raliul San Marino, Raliul Sibiului şi Raliul Sliven din Bulgaria. „Suntem foarte încântaţi că am finalizat calendarul IRC pentru 2012. Cu câteva raliuri noi, cu mai multe etape pe macadam, cu includerea unor etape legendare, plus folosirea tehnologiei SimulCam în transmisiile de televiziune, cel de-al şaselea sezon din IRC va fi cu siguranţă un succes pentru fani, piloţi şi echipe. Ţinând cont că anul acesta vor fi mai multe etape în Europa de Est, IRC va beneficia de noi oportunităţi de marketing şi promovare, precum şi de un număr şi mai mare de spectatori. Noul calendar este platforma ideală pentru piloţi de a-şi demonstra talentul, iar pentru echipe şi constructori de a-şi promova produsele şi serviciile. Sincer, aştept cu nerăbdare să înceapa noul sezon”, a mai spus François Ribeiro, directorul departamentului Motorsport Business din cadrul Eurosport Events.

Etapele IRC 2012
1. 23-25 februarie:
Sata Rallye Acores (macadam)
2. 15-17 martie: Rally Islas Canarias El Corte Ingles (asfalt)
3. 6-7 aprilie: Circuit of Ireland (asfalt)
4. 11-12 mai: Tour de Corse (asfalt)
5. 2-3 iunie: Canon Mecsek Rallye (Ungaria, asfalt)
6. 22-23 iunie: GEKO Ypres Rally (Belgia, asfalt)
7. 6-7 iulie: Rally San Marino (macadam)
8. 20-22 iulie: Sibiu Rally Romania (macadam/asfalt)
9. 1-2 septembrie: Barum Czech Rally Zlin (asfalt)
10. 15-16 septembrie: Prime Yalta Rally (Ukraine, asfalt)
11. 29-30 septembrie: Rally Sliven (Bulgaria, asfalt)
12. 12-13 octombrie: Rallye Sanremo (Italia, asfalt)
13. 2-3 noiembrie: Cyprus Rally (macadam/asfalt)

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Sigla Adevărul
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite