Radu Benchea a deschis cea mai modernă salină artificială din Sibiu (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă începutul este unul lent, tânărul se declară încrezător în propriile puteri şi speră ca pe viitor să îşi extindă afacerea.

La doar 23 de ani, Radu Benchea se poate mândi cu realizări pe care puţini tineri de vârsta lui le pot avea. Spune că a fost întotdeauna atras de afaceri şi a avut zeci de idei de business, pe care nu le-a pus însă în aplicare.

S-a gândit să îşi deschidă un pub, a vrut să contruiască mansarde şi chiar s-a gândit la deschiderea unei agenţii imobiliare, la un moment dat. În urmă cu şase luni însă, avea să ia o decizie de care acum este foarte mândru: deschiderea unei saline artificiale, de care să se poată bucura sibienii de toate vârstele.

image

„ Eu am multe idei de business, iar asta a fost una dintre cele la care am avut susţinere şi din partea părinţilor mei. La momentul respectiv, nu exista aşa ceva în Sibiu şi m-am gândit că ar fi util, pentru cei care vor să se bucure de efectele pozitive ale salinoterapiei. Iar locaţia pe care o aveam s-a potrvit perfect pentru acest tip de afacere”, consideră Radu.

A muncit o jumătate de an

Şi pentru ca totul să iasă perfect, tânărul s-a implicat personal în toate detaliile legate de această afacere. De la amenajarea locaţiei şi până la aducerea celor 50 de tone de sare, toate poartă amprenta tânărului sibian. „ Sarea am adus-o de la Slănic Prahova. Pentru asta, am fost de două ori acolo, cu TIR-ul, am dormit în cabină şi am selectat personal cuburile de sare, pentru a se potrivi locaţiei. Pentru amenajare, am colaborat cu un designer, căruia eu i-am spus ideile, iar el a făcut ca totul să arate bine“, îşi aminteşte tânărul, care urmează, în prezent, şi un master, la Universitatea din Cluj. 

Îmbină utilul cu plăcutul

Aşa se face că, pe lângă beneficiile terapiei cu sare, cei care vin la salina deschisă de Radu la începutul acestei săptămâni vor putea asculta muzică ambientală, se vor putea uita la televizor ori vor putea citi diferite reviste.

„Mai mult, camera pentru copii a fost dotată cu o tablă de colorat, leagăn, jocuri pentru micuţi, astfel încât aceştia să se poată juca în voie, cât beneficiază de terapia cu sare“ adaugă Radu.

image

Chiar dacă începutul este unul lent, tânărul se arată extrem de încrezător în şansele de reuşită. „Eu sunt foarte nerăbdător să văd cum va evolua afacerea, dar totodată sunt foarte încrezător că va fi bine. Este un business pe termen lung, care porneşte mai greu, dar care se va întreţine de la sine, în timp. Îmi place că este o afacere care nu ocupă extrem de mult timp“, adaugă administratorul salinei, care speră totodată ca în următorii doi ani să reuşească să îşi extindă afacerea.

Şi pentru că vrea să-i lase pe sibieni să se convingă singuri de beneficiile salinei, Radu le oferă tuturor clienţilor primele două şedinţe gratuite. „Aceste şedinţe le-am oferit pentru ca oamenii să se poată convinge singuri de condiţiile de aici şi de efectele terapiei cu sare“, adagă tânărul. 

image

Ce-i place
„În general, îmi place să comunic cu persoanele din jurul meu, să socializez, să schimb idei. De asemenea, îmi place să trăiesc fiecare moment, îmi place să fac tot felul de lucruri noi şi interesante, din care să am ceva de învăţat“, spune Radu Benchea

Ce nu-i place
„Nu îmi place mentalitatea românului, ideile de genul «să moară capra vecinului». De asemenea, nu suport ipocrizia oamenilor şi minciuna“, adaugă tânărul sibian.

Întrebări şi răspunsuri
Eşti mulţumit de ce ai realizat până acum?

Sunt mulţumit, dar sigur că tot timpul există şi loc de mai bine.
Vrei să rămâi în Sibiu sau intenţionezi să te muţi?
Nu, nu vreau sa rămân aici, pentru că Sibiul mi se pare un oraş mult prea liniştit, un oraş pentru turişti. În următoarea perioadă, vreau să mă mut la Cluj, acolo unde fac şi masterul, şi eventual, unde aş putea să îmi mai deschid o afacere.
Ce alte pasiuni ai?
Snowboardul şi excursiile. Îmi palce foarte mult să călătoresc şi să cunosc locuri noi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite