Pustai după egalul cu Brăneşti: Gaz Metan Mediaş a dat dovadă de maturitate şi încredere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul formaţiei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat, vineri seară, că echipa sa a dat dovadă de maturitate şi încredere în forţele proprii, după ce a revenit de la 0-2 în meciul cu Victoria Brăneşti, din etapa a XVIII-a, prima a returului.

CITEŞTE ŞI:

Eric: „Stau până în vară la Gaz Metan Mediaş. Apoi vreau să plec”

Gaz Metan a remizat cu Victoria Brăneşti, 2-2

"A fost un joc frumos, pe contre, în care am revenit de la 2-0, arătând ca o echipă matură, care are încredere în forţele proprii. Ne era frică de acest joc, mai ales pentru oboseala acumulată. Brăneşti joacă un fotbal foarte bun, îi felicit pentru că merită acest egal. Am riscat cu introducerea lui Aganovici, pentru că eram conduşi deja cu 2-0 şi poate pe final puteam şi câştiga. Vom merge la Timişoara unde tradiţia spune că încă nu am pierdut", a declarat Pustai.

Formaţia Gaz Metan Mediaş a încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-0), meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei Victoria Brăneşti, în etapa a XVIII-a a Ligii I, prima a returului, ardelenii reuşind să revină după ce au fost conduşi cu 2-0.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite