Programe educaţionale pentru elevi de gimnaziu şi liceeni la Muzeul ASTRA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii se vor bucura de calitatea acestor programe
Copiii se vor bucura de calitatea acestor programe

Începând cu luna octombrie, Muzeul ASTRA derulează o serie de proiecte educaţionale adresate atât celor mai mici, cât şi elevilor de gimnaziu şi de liceu. Obiectivul nostru este să familiarizăm copiii şi tinerii cu rostul şi rolul unui muzeu şi să dezvoltăm atitudini pozitive de receptare a misiunii acestuia.

CITIŢI ŞI:

Foşti directori din Primărie, de la Direcţia Muncii şi Casa de Pensii, acuzaţi că şi-au făcut ilegal certificate de handicap

Raed Arafat s-a interesat cum merg lucrările la reabilitatea Maternităţii

Programele de educaţie muzeală se desfăşoară pe trei direcţii principale: „Muzeul se prezintă”, „Poveştile lumii la Muzeul Franz Binder” şi „Meşteşugurile satului de odinioară”, structura şi tematica fiecărui program ţinând cont de particularităţile de vârstă ale copiilor şi tinerilor.
Astfel, Muzeul se prezintă este un program ce reuneşte teme precum Colaj -  satul meu, Personaje din legende în poveştile populare, Armenii din Dumbrăveni. Tradiţii şi Obiceiuri Uitate, Costumul Popular Tradiţional, Să învăţăm meşteşugul olăritului şi Povestea Morii.

Poveştile lumii la Muzeul Franz Binder este un program ce se adresează elevilor de gimnaziu şi liceu. Ei desfăşoară o serie de activităţi legate atât de valorificarea expoziţiilor temporare, precum Animale din continente în artefacte, povestiri şi imagini, cât şi de susţinerea unor reprezentaţii artistice, prin derularea unui teatru de umbre în cadrul expoziţiei de bază Din Cultura şi Arta Popoarelor Lumii.
Realizarea unor activităţi de tip atelier, în cadrul programului Meşteşugurile satului de odinioară, permite atât însuşirea cunoştinţelor teoretice, spuse şi povestite de meşteri populari şi personal de specialitate, cât şi a tehnicilor şi metodelor de realizare a meşteşugurilor tradiţionale. Integrarea activităţilor de acest tip în spaţiul expoziţional (expoziţii pavilionare sau în aer liber) oferă un plus procesului de învăţare.

S-a observat, în urma activităţilor desfăşurate în anii precedenţi, că cele mai apreciate ateliere au fost cele de tip interactiv, în care participanţii au fost invitaţi să realizeze ei înşişi exerciţii sau activităţi practice – colaj, pictură, modelaj, desen, încondeiat, cusut, realizare puzzle etc., şi cele în care activităţile au fost susţinute de prezentări animate Power Point şi de turul virtual al Complexului Naţional Muzeal ASTRA. De asemenea, la nivelul claselor de gimnaziu şi liceu, un impact deosebit l-a avut lucrul pe echipe (grupuri distincte de elevi din cadrul aceluiaşi colectiv) care, pe lângă eficienţa în rezolvarea sarcinilor de lucru (chestionarul de expoziţie, realizarea scenariilor, eseurilor, a poveştilor pe o anumită temă), a oferit participanţilor şansa de a-şi testa capacităţile de socializare şi cooperare, puterea de mobilizare într-un timp foarte scurt pentru atingerea rezultatului, precum şi gestionarea unor atitudini şi trăiri personale determinate de factori ca reuşită, eşec, renunţare, perseverenţă, ameliorare etc.

Din acest an şcolar, Muzeul ASTRA desfăşoară 3 noi proiecte educaţionale adresate liceenilor: Moara – construcţie şi mod de funcţionare, Textile tradiţionale – metode şi mijloace de realizare şi Muzeul ASTRA – promotor al turismului cultural. Activităţile din cadrul proiectelor se vor desfăşura în 5 etape, de-a lungul întregului an şcolar şi au în vedere atât cunoaşterea patrimoniului muzeal, cât şi cunoaşterea în detaliu a morilor, textilelor tradiţionale şi a serviciilor turistice specifice instituţiilor culturale, toate urmate de aplicaţii practice.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Sigla Adevărul
Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite