Primarul Mediaşului a avut peste 1.000 de audienţe în mai puţin de o lună! FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 6 octombrie – 10 noiembrie  primarul municipiului Mediaş  s-a întâlnit cu cetăţenii din toate cartierele. Edilul şef  a aflat direct de la medieşeni care sunt problemele cu care se confruntă.

CITEŞTE ŞI:

Ultima şansă pentru a reprezenta Mediaşul în Europa

Filmul românesc accesibil tuturor ajunge la Mediaş

 „Timp de o lună m-am întâlnit cu peste 1.000 de medieşeni din toate cartierele urbei noastre. Scopul acestor întâlniri a fost de a afla direct de la cetăţeni care este impactul proiectelor pe care le desfăşurăm şi totodată  să discutăm despre investiţiile, lucrările pe care le avem în derulare. Peste 100 de solicitări şi întrebări au fost direcţionate către direcţiile responsabile din cadrul primăriei şi serviciile subordonate, iar până acum aproximativ 40% dintre acestea au fost rezolvate, iar restul sunt în curs de rezolvare.

Principalele subiecte s-au referit la lucrările de infrastructură de apă – canal, infrastructură rutieră, la curăţenie şi înfrumuseţarea oraşului. Consider că dialogul direct cu cetăţenii a fost unul benefic şi îmi propun ca în fiecare an să mă întâlnesc cu medieşenii în acest format“, a declarat primarul Teodor Neamţu.

Primarul Mediaşului a luat la pas toate cartierele

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite