Prima ediţie a Târgului de bucate tradiţionale „Branduri trasilvănene” va avea loc în weekend, la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Sibiu organizează, în perioada 1-2 octombrie, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (în aer liber), prima ediţie a Târgului de bucate tradiţionale “Branduri transilvănene”.

CITIŢI ŞI:

România necunoscută la Astra Film Festival 2011

Teatrul „Radu Stanca” anunţă piesele pentru luna octombrie. Vezi programul

Târg de produse tradiţionale şi meşteşugăreşti la Sibiu Shopping Mall

 
Evenimentul va include şi un seminar de specialitate, care se va desfăşura între orele 10 şi 14, în cele două zile de târg, în sala de conferinţe a Centrului ASTRA pentru Patrimoniu.
 
Târgul are drept scop promovarea produselor tradiţionale alimentare autentice din judeţele Transilvaniei.

„Fiind un muzeu al civilizaţiei tradiţionale, suntem obligaţi să ne implicăm în păstrarea tradiţiilor naţionale. Am vrut să arătăm că muzeul poate fi implicat şi în astfel de activităţi”, a declarat directorul Complexului Naţional Muzeal „ASTRA” din Sibiu, Valeriu Olaru.

Vor participa producători din judeţele Sibiu, Braşov, Hunedoara, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Alba, Harghita, Covasna şi Mureş.
Vizitatorii vor putea găsi, pe standurile expoziţiei cu vânzare, bucate tradiţionale atent selecţionate, precum brânza de năsal şi telemeaua stată-n zăr (Cluj), telemeaua, laptele gros şi sloiul de oaie din Mărginime (Sibiu), ţuica de Zalău şi pălinca de Sălaj, virşli de Brad (Hunedoara), brânza de burduf de Loman (Alba), brânza de Bran în coajă de brad (Braşov), kurtos kalacs (Harghita), Mezescolacs (Covasna) şi altele.

În cadrul seminarului vor fi abordate strategii de înregistrare şi de valorificare a produselor tradiţionale, precum şi legislaţia în domeniul denumirilor de origine protejată. Toate acestea se vor dsfasura sub directa coordonare a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Vor fi invitaţi reprezentanţi ai direcţiilor pentru agricultură judeţene, ai consiliilor judeţene şi, bineînţeles, producători din diverse zone ale ţării.

Târgul de bucate tradiţionale „Branduri transilvănene” vine în completarea Târgului de produse tradiţionale şi ecologice, organizat tot în muzeul din Dumbrava Sibiului, eveniment care a devenit deja un punct de reper pentru persoanele care vor să achiziţioneze bucate autentice direct de la producători. Pentru următoarele ediţii vor fi incluse produse din toate zonele ţării, tematica extinzându-se, aşadar, la „Branduri româneşti”.

Intenţia organizatorilor este de a oferi publicului cel puţin două ediţii ale Târgului de bucate tradiţionale „Branduri româneşti” în fiecare an, primăvara şi toamna, frecvenţa acestora putând creşte, în funcţie de interesul manifestat de participanţi.
În ceea ce priveşte Târgul de produse tradiţionale şi ecologice, acesta va fi organizat bilunar în perioada estivală, respectiv lunar, în perioada sezonului rece.

Vizitarea târgului se va face pe baza biletelor şi abonamentelor de intrare în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite