Povestea intervenţiei de pe Transalpina, spusă de oamenii care au luat parte la ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul s-a extins pe mai bine de 60 dee hectare
Incendiul s-a extins pe mai bine de 60 dee hectare

În statistici, totul curge liniar – au fost mobilizate atâtea forţe, intervenţia a durat atât...Dincolo de rapoartele oficiale şi ştirile seci, puţini ştiu de fapt ce a însemnat munca lor, a celor care, umăr la umăr, au contribuit la lichidarea celui mai mare incendiu din ultimii ani de la Sibiu. Zeci de hectare de vegetaţie şi lizieră mistuite de flăcări, trei judeţe afectate şi un efort uriaş, despre care vorbesc cu

„Bătea vântul foarte tare – tăios, rece, îngheţat”. Locotenentul Claudiu Nan este unul din cei care, de sâmbătă şi până luni dimineaţa, a fost la datorie, în inima muntelui. Îşi aminteşte prima imagine, odată ajunşi sus, în zona Tâmpa „Erau flăcări mari, pe întindere mare – şi atunci ne-am dat seama că va dura mult şi că necesită foarte multă forţă umană implicată”, povesteşte Claudiu Nan.

Somn pe cetini, în jurul focului


Vorbeşte calm şi cald şi accentuează, ori de câte ori are ocazia, faptul că a fost o muncă de echipă, o intervenţie care, dincolo de complexitate, i-a sudat ca şi colectiv. Fie că au împărţit mâncarea, unii dintre ei poate o ţigară, fie că au stins flăcări, fie că au dormit unul de umărul celuilalt, preţ de câteva ceasuri, într-o stână din vârful Tâmpa. „Stăteam la adpost pe rând, s-a dormit în cele două stâne pe rând, câte puţini, unul pe umărul celuilalt”, îşi aminteşte locotenentul.

Dincolo, la cel de-al doilea incendiu, cel de pe vârful Buceciu, nu au avut nici măcar stânele mici de pe Tâmpa. Aşa că au dormit pe cetini de brad, în jurul unor focuri. La câteva săptămâni de la intervenţie, îşi aminteşte zâmbind cum au spart gheaţa de la izvoare ca să ia apă pentru intervenţie, dar şi cum au cărat la rădăcini apă cu peturile în care aduseseră iniţial apă de băut. „Erau pârăiaşe, din care am luat mici cantităţi de apă, cu bidoane de cinci litri în care iniţial avuseserăm apa pentru băut. Umpleam peturile cu apă şi turnam la rădăcini”, rememorează Claudiu Nan. 

Femei la intervenţie
 
Şi, deşi poate nimeni nu şi-ar fi imaginat, la incendiu au intervenit inclusiv femei care în mod normal fac muncă de birou. La o intervenţie de o asemenea complexitate este mobilizat tot personalul de la pompieri, fără excepţie. „Doamnele în prima fază au făcut chiar intervenţie, au stins incendiul cu mături. Indiferent în ce structură lucrează – logistică, resurse umane, finaciar – au stat acolo şi au intervenit”, povesteşte Claudiu Nan. 

Incendiuu văzut din maşină

Alături de pompieri, şi salvamontiştii de la Sibiu au fost pe baricade. Şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, îşi aminteşte că sâmbătă noaptea, în timp ce veneau spre Sibiu, de la primul incendiu, au văzut din maşină, tot în munţii Lotrului, cel de-al doilea incendiu, de care la momentul respectiv nu ştia nimeni. Timp de trei zile, salvamontiştii au transportat oameni la intervenţie, în zone foarte greu accesibile. “Niciodată n-am mai participat la astfel de intervenţii. Am avut aplicaţii, dar niciodată n-a fost o situaţie reală, iar colaborarea a fost foarte bună”, spune Adrian David.

Ajutor voluntar


La cel de-al doilea focar, cel din vârful Buceciu, pompierii spun că de mare ajutor le-au fost şi cei de la OFF ROAD CLUB Sibiu, câţiva oameni cu suflet cât încape, care îşi pun la dispoziţie, voluntar, maşinile de teren, pentru a ajuta acolo unde este nevoie de ei. Cu ajutorul lor, forţele de intervenţie au ajuns sus, pe Buceciu. “A fost destul de brutal, noi nu-am mai fost niciunul la incendii. Când am ajuns sus, cu cei de la ISU, nu au fost nevoie de nicio comandă – oamenii ştiau ce au de făcut”, povesteşte Ionuţ Modrescu, membru al OFF ROAD CLUB Sibiu.  Incendiile au izbucnit pe 5 noiembrie, şi au mistuit peste 60 de hectare de vegetație și pădure tânără de conifere, în zona vârfului Tâmpa și vârfului Buceciului. La fața locului, mobilizarea de forțe a fost impresionantă, fiind peste 150 de pompieri, 60 de voluntari, 50 de jandarmi și 50 de militari. Până acum, poliţiştii au doi suspecţi, amândoi ciobani, pentru incendiul de pe vârful Tâmpa.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Sigla Adevărul
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite