Polițiștii i-au identificat pe cei care au furat bucăți din orga de la Alma Vii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La aproape o lună de zile de când din biserica evanghelică din Alma Vii au fost furate tuburi ale orgii, obiect de patrimoniu care datează din 1840, oamenii legii au identificat doi tineri de 19 ani, principalii suspecți în acest caz.

De altfel, cercetările oamenilor legii continuă, pentru că ambii tineri sunt suspecți în mai multe cazuri de furt înregistrate în zonă.

”În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Mediaș, au fost identificați doi tineri suspectați de săvârșirea infracțiunilor de distrugere și furt din Biserica Evanghelică din localiatea Alma Vii, faptă comisă în noaptea de 03/04 mai a.c. Cei doi suspecți au distrus componente ale orgii și au sustras o mașină de scris. Până în prezent, partea vătămată nu a comunicat prejudiciul adus.

Cei doi suspecti au vârsta de 19 ani și domiciliază în Alma Vii.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 2 Politțe Rurală Mediaș în vederea documentării întregii activități infracționale a suspecților”, spune Luciana Balteș, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție.

Localnicii din zonă au povestit că, în ultima perioadă, o bandă de hoți a terorizat localitatea, furtul tuburilor de orgă fiind doar unul dintre cele înregistrate în sat. CITIȚI MAI MULTE AICI
 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite