Pensiuni pentru patrupede pline de Sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Constantinescu se joacă cu o pisică în locul special amenajat pentru feline
Tudor Constantinescu se joacă cu o pisică în locul special amenajat pentru feline

Toate locurile sunt ocupate la cele două pensiuni pentru animale de companie din Sibiu, iar „răsfătaţii“ au fost aduşi şi de la Bucureşti. Clienţii scot din buzunar de la 20 până la 50 de lei pe zi în cazul câinilor, şi 20 de lei pe zi pentru pisici.

Nu doar pensiunile din Mărginimea Sibiului sunt full în perioada sărbătorilor. Proprietarii unei pensiuni destinate animalelor de companie spun că au toate locurile ocupate în această perioadă, inclusiv în luna ianuarie.

„Avem programări făcute începând din 22 decembrie până inclusiv în luna ianuarie. Clienţii fie pleacă de sărbători, fie primesc musafiri şi nu vor să deranjeze căţelul, fiind multă lume. Sunt şi oameni tineri dar şi oameni la pensie care se bucură că au unde să-şi lase animalul atunci când pleacă”, spune proprietarul pensiunii, medicul veterinar Tudor Constantinescu (31 de ani).

Proprietarii spun că nu şi-au făcut niciodată reclamă, însă clienţii îi descoperă pe internet sau văd clădirea situată pe DN 1, între Sibiu şi Tălmaciu. „Sunt oameni care vin întâi fără căţel, să vadă cum e, şi apoi vin cu el. După ce au venit o dată, se obişnuiesc şi apoi îl lasă inclusiv în week-endu-uri, când sunt plecaţi”, explică medicul veterinar.

Între 20 şi 28 de lei pe zi

Pensiunea are 18 boxe pentru căţei şi 8 pentru pisici. Proprietarii de câini plătesc 28 de lei pe zi dacă îşi lasă animalul de companie până în 10 zile, 24 dacă stă până în 30 de zile şi 20 de lei pe zi, dacă animalul rămâne în grija celor de la pensiune mai mult de o lună de zile. Preţurile includ cazare şi asistenţă veterinară, fără mâncare, pe care o aduce proprietarul, in funcţie de preferinţele animalului, sau o poate achiziţiona direct de la pensiune. Câinii au boxe separate, iar pensiunea are de asemenea un teren de peste 4.000 de metri pătraţi şi un loc de joacă amenajat, de 450 de metri pătraţi.

„Îi scoatem la plimbare cel puţin de două ori pe zi, ne jucăm cu ei, şi asigurăm tot timpul asistenţă veterinară, dacă se întâmplă ceva suntem aici”, spune tânărul medic.

Pentru pisici, tariful este de 20 de lei pe zi, iar felinele au de asemenea, pe lângă boxele unde sunt cazate, un loc de joacă special amenajat.

Bucureştenii îşi aduc căţeii la Sibiu

Pensiunea nu are însă doar clienţi din zonă. Surprinzător poate, locuitorii din capitală aleg să-şi lase animalul la Sibiu, pentru că preţurile practicate aici sunt mult sub cele din Bucureşti. „Avem clienţi din Bucureşti care pleacă în concediu, se opresc pe drum, când ies din ţară, şi îşi lasă câinele la Sibiu. Am avut clienţi din Bucureşti care şi-au renovat casa şi au lăsat căţelul, de talie mare, timp de 6 luni la noi. Au ales această variantă din cauza preţurilor, care la Bucureşti erau foarte mari”, explică medicul veterinar. 

Şi la cea de-a doua pensiune pentru animale din Sibiu, situată în pădurea Dumbrava, toate locurile sunt ocupate în această perioadă. Pensiunea are 20 de locuri afară şi 4 în interior, încălzite, iar clienţii plătesc 30 de lei pe zi pentru padocurile din exterior şi 50, pentru cele din interior, preţ în care intră şi două ore de joacă. 


Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite