Palatul de Justiţie se mută de pe Victoriei în Guşteriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de 30 de luni actualul sediu al Palatului de Justiţie, va intra într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare. Fosta fabrică Retezat de pe strada Johann sebastian Bach a fost aleasă ca locaţie temporară pentru mutarea Tribunalului, Judecătoriei şi celor două Parchete.

Sibienii vor merge în curând să îşi rezolve problemele în justiţie într-o nouă locaţie, temporară deocamdată. Tribunalul, Judecătoria şi Parchetele de pe lângă tribunal şi judecătorie, vor începe cel mai probabil toamna într-un sediu diferit faţă de cel în care funcţionează actualmente, de mai bine de 43 de ani. Schimbarea se datorează faptului că timp de 30 de luni, actualul sediu de pe bulevardul Victoriei din Sibiu, va intra într-un amplu proces de reparaţii, cele mai importante de la inaugurarea acestuia avută loc în anul 1904. Noua locaţie unde se vor muta aceste instituţii, va fi mai mult ca sigur imobilul în care a funcţionat fosta fabrică Retezat, de pe strada Johann Sebastian Bach, situată în cartierul Guşteriţa, adică undeva la periferia oraşului.

Imobilul administrativ al fostei fabrici de utilaje agricole, care are un spaţiu de aproape 5.000 de metri pătraţi. Alegerea s-a făcut conform unei licitaţii publice avută loc de curând şi la care au participat societăţile SC Retezat SA, Ambient, Zacaria Develpments şi SC Casa Albă SA. Una din firmele participante a făcut contestaţie, dar aceasta a fost respinsă.

„Probabil că la Retezat ne vom muta, dar deocamdată nu ştim dacă mai vor să conteste cei care au făcut deja contestaţie, totul este probabil şi totul este incert”, spune Marcel Ioan Rusu, preşedintele Tribunalului Sibiu.

Lucrările la actuala clădire în care funcţionează Tribunalul, vor începe în această toamnă. Acestea vor dura doi ani şi jumătate, iar valoarea lor este de aproximativ 16 milioane de lei fără TVA. Ministerul Justiţiei a semnat deja contractual cu câştigătorii licitaţiei, respectiv firmele SC Inspet SA şi SC Corla Construcţii SRL. Banii pentru lucrări, provin dintr-o finanţare asigurată de la Banca Mondială.

Lucrări şi la sediul din Mediaş
Preşedintele Tribunalului Sibiu, Marcel Rusu a mai mărturisit că zilele trecute a avut parte de o vizită din partea unui secretar de stat de la Ministerul Justiţiei, în care s-au dezbătut şi problemele legate de sediile tribunalelor din Mediaş şi Sălişte.

„Am reluat unele discuţii care privesc clădirea Tribunalului din Sibiu, dar am discutat şi despre demersurile pe care urmează să le facem, în perioada următoare, cu privire la sediul instanţei din Mediaş. Săptămâna aceasta merg la Ministerul Justiţiei, unde voi avea o întâlnire cu domnul secretar general Tănăsescu. Noi dorim  să finalizăm unele din lucrări, respectiv cele de la sediul judecătoriei Sălişte dar şi să demarăm lucrările la Sibiu şi Mediaş”, spune Marcel Ioan Rusu.

 „Judecătorii de la Judecătoria Sibiu au fost anul trecut confruntaţi cu aproape 19.000 de dosare” -Marcel Ioan Rusu, preşedintele Tribunalului Sibiu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite