Sibiu: Ovidiu Baron, muzeograful îndrăgostit de literatură (PORTRET)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fost profesor, Ovidiu Baron lucrează în prezent ca muzeograf în cadrul Complexului Naţional Muzeal „Astra“ şi a reuşit să îşi transpună experienţele trăite de-a lungul anilor într-un prim volum de proză scurtă.

Profil

Născut: 15 aprilie 1976
Studii: Facultatea de Litere „Lucian Blaga“, specializarea Română-Franceză, doctorat pe poezie modernă la Universitatea „Sophia Antipolis“ din Nice.
Familie: Căsătorit

Ovidiu Baron a crescut de mic printre cărţi şi consideră că literatura este un domeniu care îl reprezintă extrem de bine. Lectura i-a fost stimulată încă de mic de dascăli şi apropiaţi, iar biblioteca acestuia ajunge acum să numere peste 3.000 de volume, din diferite domenii. „Primele cărţi le am încă din şcoala primară şi păstrează şi acum dedicaţia învăţătorului pe ele. Păstrez şi cărţile câştigate la diferite concursuri şcolare sau pe cele pe care le-am cumpărat eu însumi, în urma câştigurilor generate de obiceiurile de iarnă“, povesteşte Ovidiu Baron.
Şase ani de profesorat
Din dorinţa de a transmite şi altora cunoştinţele dobândite printr-un studiu intens, acesta s-a angajat, imediat după terminarea liceului, ca profesor suplinitor la o şcoală din Vâlcea, iar după facultate a continuat să contribuie şi la formarea elevilor de la două şcoli sibiene. „ Toate cele trei experienţe pedagogice au avut un farmec aparte, meseria de profesor fiind extrem de pasionantă, atât la nivelul efortului depus, cât şi în privinţa rezultatelor“, explică Ovidiu Baron. Deşi ar fi dorit să rămână în acest domeniu, experienţa a fost însă un eşec din punct de vedere finaciar, iar acest aspect l-a determinat să renunţe, după şase ani şi să plece în Franţa, pentru a-şi continua studiile. „Am plecat în Franţa în anul 2004 pentru doctorat, pe cont propriu, şi am reuşit să îmi plătesc studiile lucrând, pe rând, în turism şi în vânzări. De aici am acumulat o vastă experienţă în ceea ce priveşte relaţiile cu publicul, experineţă care m-a ajutat foarte mult când m-am angajat ca purtător de cuvânt şi, ulterior, ca muzeograf în cadrul Complexului Muzeal «Astra». “, mai spune Ovidiu Baron. 
„Muzeul oferă posibilităţi nebănuite“
Activitatea acestuia în cadrul instituţiei este extrem de diversificată şi cuprinde activităţi de promovare şi vânzare a produselor muzeului, realizarea de oferte turistice şi proiecte educaţionale, dar şi cercetări de teren. „Muzeul oferă posibilităţi nebănuite de a descoperi valori ale culturii române şi de a lărgi orizontul de preocupări. Diversitatea acţiunilor în care sunt implicat mă obligă să fiu în permanenţă lucid şi în căutare de noi oportunităţi“, consideră Ovidiu Baron. Experienţele trăite în ultimii ani, dar şi pasiunea neîncetată pentru literatură l-au determinat pe muzeograf să testeze şi activitatea de scriitor, pe care este decis acum să o ducă mai departe. Ovidiu Baron a lansat anul acesta un volum de proză scurtă, numit „Nedumeriri“ şi spune că în prezent scrie la un roman. „ Scriu din pasiune, din dorinţa de a transmite şi altora o parte din trăirile mele, din felul meu de a vedea viaţa, însă scriu şi pentru a mă descoperi pe mine însumi. Primul volum cuprinde experienţele trăite de-a lungul unui deceniu, puse într-o lumină nouă, iar acum lucrez la un roman, pe care îl voi lansa, probabil, anul viitor“, completează acesta.

Ce-i place
„ Îmi place să joc şah, să ascult muzică clasică, să navighez pe internet, pentru a fi la curent cu noutăţile, şi să călătoresc, atunci când îmi permit banii şi timpul“, spune Ovidiu Baron.

Ce nu-i place

Ovidiu Baron spune că nu-i plac falsele valori, de care este plină ţara noastră şi nici oamenii care ajung în funcţii cheie pe criterii obscure. „În plus, nu-mi place rătăcirea de pe scena politică, situaţiile în care mă confrunt cu persoane inflexibile şi reacţii aberante“, completează acesta.

Întrebări şi răspunsuri


În care postură, dintre cele în care te-ai aflat până acum, te regăseşti cel mai bine?
O.B. Nu pot să aleg. Toate experienţele mă reprezintă într-un fel sau altul. De fiecare dată, m-am regăsit în activitatea pe care am desfăşurat-o la un moment dat şi mi-am canalizat toate resursele pentru ca rezultatele să fie foarte bune.

Simţi că îşi lipseşte ceva?
O.B. Nu aş putea spune că-mi lipseşte ceva anume. Încerc să-mi stabilesc nişte obiective pe care le pot atinge, astfel încât rezultatele obţinute să mă mulţumească, în mare parte

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite