Sibiu: Oraşul pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Oraşul pe scurt
Sibiu: Oraşul pe scurt

Iată principalele ştiri pe scurt din Adevărul de Seară - Sibiu.

Zeci de permise reţinute
Poliţiştii sibieni au desfăşurat au aplicat ieri 376 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 67.0000 de lei. De asemenea tot ieri, poliţiştii din sistemul de ordine şi siguranţă publică au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.700 lei. Şi poliţiştii rutieri au avut activitate tumultoasă. Aceştia au dat362 sancţiuni contravenţionale şi au ridicat în vederea suspendării 16 permise de conducere şi 14 certificate de înmatriculare.

Birou pentru saşii transilvăneni
Federaţia Mondială a Saşilor Transilvăneni, cu sediul la Munchen, în Germania, a anunţat că va inaugura vineri pe strada Magheru, primul birou din municipiul Sibiu. Acesta ar urma să aibă ca scop consolidarea legăturii saşilor transilvăneni stabiliţi în străinătate. „Este şi un semn de unitate al saşilor de pretutindeni” se arată într-un comunicat a acestei federaţii care cuprinde printre membrii ei saşi din Germania, Austria, Canada şi Statele Unite ale Americii.

Munca la negru, amendată de ITM
Inspectorii de muncă sibieni au desfăşurat la sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie o serie de controale în cadrul Campaniei Naţionale de identificare a cazurilor de muncă nedeclarată în domeniul construcţiilor. Aceştia au verificat 26 de societăţi şi au depistat patru angajatori care practicau muncă fără forme legale. Au fost aplicate amenzi în valoare totală de 48.300 de lei, fiind depistate 20 de persoane fără forme legale de angajare.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite