Sibiu: Meşteri din toată ţara îşi dau întâlnire la Târgul Olarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Meşteri din toată ţara îşi dau întâlnire la Târgul Olarilor
Sibiu: Meşteri din toată ţara îşi dau întâlnire la Târgul Olarilor

Manifestarea, ajunsă la cea de-a 43-a ediţie, va avea loc în acest week-end în Piaţa Mare. Concomitent cu evenimentul din centrul oraşului, în Piaţa Mică va avea loc şi Târgul Meşteşugarilor Rromi.

Sute de olari şi meşteri populari din cele mai cunoscute centre de olărit ale ţării vor ajunge în acest sfârşit de săptămână la Sibiu, pentru a-şi expune produsele şi a face demonstraţii de măiestrie, în cadrul unui eveniment cu tradiţie pentru oraşul de pe malul Cibinului: Târgul Olarilor.

Întâlnire cu tradiţie

Organizat ca în fiecare an, în primul week-end al lunii septembrie, târgul va reuni în Piaţa Mare aproximativ 150 de meşteri, veniţi din toată ţara. „Vor fi meşteri din Horezu, Vlădeşti, Baia Mare, Rădăuţi, Sfântu Gheorghe şi alte oraşe. Aceştia sunt olari care păstrează intact meşteşugul adevărat, aşa cum l-au primit, o dată cu învârtitul roţii, de la strămoşii lor”, ne-a spus Olga Popa, muzeograf în cadrul Complexului Naţional Muzeal Astra, organizatorul evenimentului. Astfel, timp de două zile, olarii îşi vor valorifica cele mai autentice lucrări în cadul târgului, iar sibienii vor avea ocazia să admire şi chiar să cumpere diverse obiecte de ceramică, de la oale sau farfurii simple, realizate în stil tradiţional românesc, până la vaze cu motive florale sau geometrice sau obiecte decorative viu colorate.
Ca o noutate, la această ediţie vor participa şi tineri cu dizabilităţi, care vor realize ghivece de lut şi obiecte pictate. “Aşa cum s-a întâmplat şi la alte evenimente recente, Muzeul Astra acordă o şansă de afirmare acestei categorii de artişti”, ne-a spus Ovidiu Baron, purtător de cuvânt al muzeului.

Rromi pun stăpânire pe Piaţa Mică
O altă propunere a celor de la CNM Astra este Târgul Meşteşugarilor Rromi, care va avea loc în acceiaşi perioadă, însă în Piaţa Mică a oraşului. Încercând să promoveze relaţiile dintre diferitele etnii ale ţării, organizatorii au invitat sute de meşteşugari de etnie rromă, cărora li se oferă ocazia să îşi expună şi să comercializeze creaţiile într-un cadru organizat.La această manifestare, vor fi prezenti căldărarii din Bratei, judetul Sibiu, rudarii din renumitul „centru” Babeni, judetul Vâlcea, argintarii din Alexandria, judetul Teleorman, împletitorii de nuiele din Fofeldea şi Talmaciu, judetul Sibiu, iar, ca element special, va fi o cortorăriţa care  „va da în cărţi” celor interesaţi de soarta lor în dragoste, bogăţie sau sănătate”, a completat Ovidiu Baron. În plus, la târg va ajunge şi un grup de fete din neamul turcilor, din Medgidia, care va oferi spectacole de dans specifice rromilor şi vor recita poezii în limba rromani, cu traducere în limba română.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite