Sibiu: Muncitorii sibieni, preocupaţi de stresul de la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii de la Compa au răspuns cu interes unor sesiuni de consultanţă privind stresul de la locul de muncă.  În Sibiu a avut loc un proiect pilot în premieră naţională cu tema promovării sănătăţii mintale la locul de muncă.

De la începutul anului şi până în luna noiembrie, angajaţii SC Compa SRL au luat parte la mai multe seminarii a căror principală temă a fost sănătatea mintală la locul de muncă. Aceste întâlniri fac parte din proiectul de promovare a sănătăţii la locul de muncă, un proiect pilot derulat de fundaţia Romtens în parteneriat cu Centrul de Sănătate Mintală din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Gh. Preda“ Sibiu. Obiectivul principal al acestui program este să ajute managerii întreprinderilor în a gestiona mai uşor eventualele efecte adverse ale stresului ocupaţional asupra forţei de muncă.

Celor cinci întreprinderi sibiene care au luat parte la proiect le-au fost puse la dispoziţie materiale informative, programe de educaţie pentru angajaţi şi consultanţă specifică pentru a se identifica din timp posibila apariţie a stresului ocupaţional la locul de muncă. „Cercetarea noastră s-a făcut în cinci întreprinderi din Sibiu, iar intervenţia propriu zisă în două companii, SC Compa SRL şi SC Roşu SRL. Pentru că s-a ajuns la concluzia că angajaţii de aici sunt interesaţi de stresul ocupaţional, la Compa şi Roşu am avut sesiuni de informare şi educare pentru peste o mie de salariaţi“, a declarat dr. Mihaela Hărătău, coordonatorul proiectului. 
 
Sănătatea mintală importantă, la fel ca salariile şi sporurile
Conducerea societăţii Compa a spus că a primit cu mare interes acest proiect pentru că îngurajează tot ce ţine de sănătate şi securitate în muncă. „Şapte sute cincizeci de angajaţi de la noi au venit la sesiunile de informare. Interesul arătat de angajaţi pentru cele două teme, fumatul şi stresul la locul de muncă, este peste aşteptările noastre. Am rămas surprins, pentru că eram obişnuit cu ei ca fiind preocupaţi mai mult de aspectele materiale, de salarii şi cât mai multe sporuri la aceste salarii. Ori asta este un semn de deschidere, de emancipare a oamenilor care valorizează mai mult aspectele de sănătate la locul de muncă şi sănătate în general“, a precizat Ioan Firiza, directorul SC Compa SRL. Este primul proiect de acest gen derulat în România, fiind o premieră pentru ţara noastră. În următorii doi ani, proiectul pe probleme de sănătate mintală la locul de muncă va fi replicat în peste patru sute de întreprinderi din toată ţara. 
 
15% din români sunt depresivi
Potrivit unor statistici făcute de Uniunea Europeană, în România depresia afectează mai mult de trei milioane de oameni, adică aproximativ 15% din populaţie. O mare parte din cauze ţin de activitatea depusă şi de stresul la locul de muncă.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite