Sibiu: Christoph Galter, primul român la Raliul Mongoliei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Christoph Galter face parte din prima echipă românească care participă la Mongol Rally, o cursă caritabilă cu o istorie de zece ani ce străbate continentele Europa şi Asia.

Majoritatea tinerilor de 23 de ani aşteaptă vara pentru mare, băi de soare şi distracţie în cluburi. Foarte puţini au planuri mai aventuroase. Planuri ce implică mulţi kilometri de parcurs, terenuri stâncoase, deşert şi oameni pe care opinia publică îi numeşte „extremişti” şi „fundamentalişti”. Christoph Galter este unul din acei tineri frumoşi şi temerari care visează să-şi cunoască planeta şi semenii, limitele personale şi sinele. Şi anul acesta, pe 18 iulie, începe cea mai mare aventură a vieţii lui, Mongol Rally 2009.

Aventuros de mic copil
„De mic eram mai aventuros, îmi plăceau acţiunile riscante, maşinile şi şofatul. Asta este o caracteristică de familie, am condus prima maşină la 12 ani. Vara trecută, când a venit verişorul nostru din Austria în vizită în Sibiu, a citit o ştire pe internet despre acest raliu. Apoi ne-am documentat cu toţii, ni s-a părut chiar foarte mişto şi am zis să încercăm să participăm”, declară Christoph. În toamna anului trecut au reuşit să obţină unul din cele 400 de locuri în cursă şi au înscris prima echipă românească participantă la Mongol Rally. Christoph face echipă cu fratele şi verişorul său iar drumul de 16.000 de kilometri din Europa până la Ulan Bator, capitala Mongoliei, va fi mai mult decât o competiţie.

„Scopul este călătoria în sine!”
Va fi o călătorie iniţiatică în tainele lumii şi a ţărilor asiatice. „La această cursă nu contează să ajungi primul, contează să ajungi la sosire. Iar scopul este călătoria în sine”, explică tânărul. Ei vor lua startul în cursă de la Milano iar traseul pe care singuri şi l-au ales trece prin Sibiu. Motivul este unul cât se poate de practic. Christoph trebuie să-şi susţină examenul de licenţă. „Pe 22 iulie trebuie să-mi susţin licenţa, la Universitatea Româno Germană. Aşa că o să ajungem pe 21 în Sibiu, avem şi întâlnire cu presa. După ce dau licenţa, ne îndreptăm către Tulcea de unde vom lua feribotul cu care vom traversa Marea Neagră până în Rusia”, povesteşte Christoph.

Îşi păstrează calmul în orice situaţie
Traseul echipei lui Christoph trece prin ţări precum Rusia, Kazakstan, Uzbekistan şi Kyrgyzstan, pentru a se încheia în Mongolia. Nu-i este teamă de kazaci fioroşi ori grupări fundamentaliste şi spune că nu intră repede în panică. „Sunt un om lejer, am încredere că mă pot descurca în situaţii limită şi că îmi pot păstra calmul”, spune sigur pe el sibianul. Christoph şi ceilalţi colegi de echipă vor conduce cu rândul în cele aproximativ patru săptămâni cât va dura raliul, vor dormi în cort şi vor mânca, în mare parte, din provizii. Singura teamă a tânărului este ca maşina, un Subaru Libero din 1992, să capituleze undeva pe drum. „Îmi place să repar maşini, mă pricep, dar mecanicul echipei va fi fratele meu. Putem ieşi din orice situaţie, numai să nu cadă de tot maşina”, încheie Christoph.

Ce-i place
" În general îmi plac toate activităţile outdoor, offroad, cu maşina ori cu motocicleta. La noi este o chestie de familie, bunicul a început totul, tata iubeşte şi el motocicletele, face enduro, fratele meu a mers ceva timp la motocros iar mie îmi place să fac enduro, am mai multe motociclete", declară Christoph.

Ce nu-i place
Nu se sperie uşor şi este curajos, dar păienjenii îi dau fiori reci pe şira spinării. "Nu-mi plac păienjenii. Nu este arahnofobie, dar nici prea departe. Nu-mi plac nici măslinele negre ori chimenul. Mănânc măsline verzi, doar cele negre au un gust care nu-mi place."

Ce va fi după raliu?
C.G.:
Nu ne-am făcut gânduri. Poate o să mai participăm şi la anul, când aceeaşi organizatori vor face o cursă la fel ca aceasta dar în Africa. Paote că o să ne înscriem şi acolo.
Ce-ţi place la Sibiu şi ce nu?
C.G.:
Îmi place istoria oraşului şi admir efortul de a reabilita centrul istoric şi nu numai. Nu-mi place traficul din Sibiu şi povestea cu centura.

Profil
Născut:
8 mai 1986, Sibiu
Educaţie: Facultatea de Management, Sibiu
Ocupaţie: Organizator de evenimente
Familie: Necăsătorit

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite