Mii de turişti vizitează Sibiul pe bicicletă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deschis la sfârşitul lunii iunie, singurul centru pentru închiriat biciclete din Sibiu are foarte multe solicitări din partea turiştilor.

Trendul eco devine din ce în ce mai popular în rândul turiştilor care vizitează fosta capitală culturală europeană. Foarte mulţi turişti aleg să se bucure de frumuseţile Sibiului şi de împrejurimi cu bicicleta, îmbinând astfel bucuria de a vedea locuri frumoase cu o porţie de sănătate.

Deschis la sfârşitul lunii iunie printr-un parteneriat public-privat, singurul centru de închiriat biciclete din Sibiu înregistrează între 2.500 şi 3.000 de cereri de închiriere pe lună doar din partea turiştilor.

„Avem foarte mulţi turişti care ne vizitează centrul, mai exact care închiriază biciclete, închiriază biciclete atât pentru a se plimba prin oraş, pentru delectare, pentru condiţie fizică, dar avem şi partea de turişti care ne vizitează pentru a vedea Sibiul efectiv – centrul istoric, muzeul Astra, parcul Sub Arini şi o grămadă de atracţii turistice care se pot vedea şi de pe bicicletă”, explică Florin Bozan, administratorul centrului.

Jumătate dintre clienţi sunt turişti români

Din totalul celor care trec lunar pragul centrului de închiriat biciclete jumătate sunt turişti români iar restul, sibieni şi turişti străini. Numărul mare de turişti români este un lucru foarte bun, spun reprezentanţii centrului, pentru că asta înseamnă că şi românii încep să-şi schimbe mentalitatea şi să adopte o variantă de a vizita oraşul extrem de populară în Europa.

Ion Moldovan, din Bistriţa, a ales să viziteze pe bicicletă atât Sibiul cât şi împrejurimile. „Ideea mi se pare foarte bună şi ecologică, intenţionez să vizitez oraşul şi împrejurimile, am mai făcut lucrul ăsta şi în alte oraşe, e foarte comod, foarte practic, aer curat, relaxare”, spune bărbatul.

Emilia Tătar, din Alba Iulia, spune că turul de oraş cu bicicleta este la îndemână şi, în plus, este relaxant. „Ideea mi se pare foarte frumoasă, şi e avantajos, în alte locuri sunt mult mai scumpe bicicletele. Este la îndemână, şi te şi relaxezi. O să vizitez doar oraşul, e foarte interesant”, spune Emilia Tătar.

Dintre turiştii străini, cei mai mulţi sunt nemţi

Alături de turiştii români, vizitează pe două roţi Sibiul şi împrejurimile şi turişti nemţi, unguri sau francezi.

„Marea majoritate a turiştilor străini sunt germani, apoi avem turişti italieni, din ţara învecinată, din Ungaria, din Franţa, avem turişti din toată Europa. Ei sunt deja obişnuiţi, fac asta de ani de zile, închiriază biciclete pentru delectare, pentru condiţie fizică, pentru sport, la noi încă nu s-a ajuns la un punct maxim de a închiria biciclete pentru asta, la noi încă se lucrează, dar încet-încet am văzut că vine şi turistul român pentru a închiria o bicicletă, indiferent dacă pentru a avea condiţie fizică sau pentru a vizita oraşul”, adaugă Florin Bozan, administratorul centrului de închiriat biciclete din Sibiu.

În oraş, bicicliştii se bucură de condiţii foarte bune. Singurul oraş din România cu 3 stele în Ghidul verde Michelin, Sibiul are marcaţi peste 50 de kilometri de piste pentru biciclişti. 

Preţuri cuprinse între 3 şi 15 lei

IVelo, singurul centru pentru închiriat biciclete din Sibiu funcţionează în parcarea de la Cazarma 90 şi a fost deschis la sfârşitul lunii iunie, fiind realizat de către Raiffeisen Bank împreună cu Asociaţia Green Revolution şi în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu. Doritorii plătesc pentru închiriere 3 lei pe oră sau 15 lei pentru 24 de ore, iar copiii sub 16 ani şi pensionarii beneficiază zilnic de 2 ore gratuite.








Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite