În jur de 200.000 de sibieni rămân mâine fără apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii SC Apă-Canal SA au anunţat că vor întrerupe furnizarea apei către o mare parte dintre consumatorii din municipiul Sibiu, dar şi către cei din localitățile Cristian, Șura Mică, Șura Mare și Ocna Sibiului.

CITIŢI ŞI

Primăria Sibiu dă bani pentru nou-născuţi şi pentru proaspăt căsătoriţi

Încep lucrări importante în tot oraşul

Întreruperea este cauzată de necesitatea executării unor lucrări la rezervoarele 3 și 4 ale Stației de Tratare Dumbrava, lucrări ce urmează a fi executate între orele 8.00 şi 20.00.

Zonele afectate din municipiul Sibiu sunt: cartierele Ștrand, Turnișor, Terezian, Gara Mică, Lazaret, Lupeni, Reșița, Gușterița, Zona Industrială Vest, Zona Industrială Est, Piața Gării – Constituţiei – Piaţa Cibin, Oraşul de Jos şi Drumul Ocnei.     

„ Sunt posibile scăderi de presiune în zona centrală, cartierele Hipodrom, Shopping City, comuna Şelimbăr cu satele aparţinătoare. Abonaţii sunt rugaţi să-şi asigure rezervele necesare de apă“, transmit reprezentanţii Apă-Canal. 

Societatea va pune la dispoziţia consumatorilor cisterne cu apă menajeră, ce vor staţiona în următoarele puncte: Ştrand (Alcomsib), Turnişor (Piaţa Iancu de Hunedoara), Terezian – Ţiglari (Şcoala nr.13 şi Complex Ţiglari), Lazaret – Guşteriţa (Balanţa – Podului)

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

image
Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite