Mii de copii au vizitat pitonul de 61 de kilograme şi cu vipera cu colţi de 5,5 centimetri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turiştii care vizitează Sibiul şi Muzeului Brukenthal din Sibiu pot vedea în această perioadă reptile vii, expuse în Casa Albastră, din centrul oraşului. Câteva mii de copii au vizitat până acum expoziţia, arătându-se încântaţi de cele văzute.

CITEŞTE ŞI:

Expoziţie de fluturi la Muzeul Naţional Brukenthal

Printre cele mai admirate exemplare se numără un piton de 61 de kilograme, o cobră neagră de trei metri şi un şarpe cu clopoţei de patru kilograme. Plus o viperă gaboneză ai căror colţi măsoară 5,5 centimetri.

Biletul de intrare la expoziţie variază între trei şi cinci lei, preţ în care este incluse şi ghidajul şi fotografierea. Cele mai ieftine bilete le plătesc grupurile de minim zece persoane - trei lei/persoană. Copiii plătesc patru lei pe un bilet, iar adulţii, cinci.

Turiştii care doresc să vadă şi alte animale vii, nu doar reptile, pot să facă o vizită şi la Grădina Zoologică din Sibiu, situată la marginea municipiului, în Pădurea Dumbrava. Parcul Zoo de la Sibiu poate fi vizitat zilnic, între orele 9,00 şi 19,00, iar un bilet costă doi lei pentru copii şi trei lei pentru adulţi.

Grădina Zoologică de la Sibiu este cea mai veche din ţară, adăpostind 187 de animale şi păsări din 47 de specii, pe o suprafaţă de 15 hectare. Aici pot fi văzute maimuţe, ursi, lupi albi, lupi carpatini, vulpi, tigri, lei, jaguar, pume, mistreţi, lame, cerbi carpatini, cerbi lopătari, căprioare, bivoli albi, ponei, piton reticulat, un crocodil, fazani, papagali, păuni şi porumbei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite