Medieşenii chefuiesc azi la "Ziua Recoltei" în centrul Mediaşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, va avea loc pe platoul din faţa primăriei. Zeci de standuri cu produse tradiţionale româneşti, concursuri pentru gospodine şi pentru copii, dar şi o paradă inedită sunt ingredientele pe care organizatorii mizează pentru reuşita manifestării

CITIŢI ŞI

Microstagiune cu patru premiere, la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu

Concert în Imperium. Derbi la baschet între CSU Sibiu şi Asesoft

Devenită deja tradiţie pentru medieşeni, Ziua Recoltei va debuta la ora 10.00, cu o slujbă religioasă şi va continua cu un program artistic susţinut de Ansamblul „Purtata“, soliştii acestuia şi alte grupuri folclorice din zonă. „Parada recoltei, standurile cu decoraţiuni de sezon, spectacolele de muzică popular şi concursurile sunt argumentele pe care ne bazăm pentru a crea o atmosferă de sărbătoare”, spune viceprimarul Mediaşului, Floarea Taropa.

Unul dintre cele mai aşteptate momente din cadrul evenimentului este concursul „Cămara tradiţională”, în cadrul căruia gospodinele sosite din mai multe localităţi îşi vor dovedi priceperea în arta culinară.

„Fiecare participant la concurs trebuie să prezinte cel puţin cinci produse precum murături, compot, gem, zacuscă, zarzavaturi conservate sau must şi să poarte costum popular“, completează organizatorii.
Concursuri pentru copii

Ca o noutate pentru ediţie din acest an, printre organizatori se află şi Consiliul Local al Tinerilor, care au pregătit câteva momente de neuitat. „ Elevii de la grădiniţele, şcolile şi liceele medieşene vor avea ocazia să-şi arate calităţile artistice şi să încânte publicul cu programul pe care l-au pregătit special pentru ediţia din acest an.

De asemenea, ei vor avea ocazia să se întreacă la concursurile de originalitate şi creativitate defilând pe scenă la «Parada costumelor de toamnă» şi expunând produsele decorative unicat, confecţionate de ei”, a declarat Ivan Răzvan, primarul tinerilor medieşeni. Ziua Recoltei este organizată de Primăria şi Consiliul Local Mediaş, prin Direcţia municipală pentru Cultură şi Administraţia Pieţelor.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite