Medicul Lorant Kiss – o viață de om în slujba pacienților

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lorant Kiss
Lorant Kiss

Legendă vie printre chirurgii sibieni aflați la început de drum și printre studenții Facultății de Medicină din Sibiu, profesorul Kiss își amintește exact momentul când a decis să urmeze o carieră medicală, dar și prima operație făcută. Chirurgul care are la activ zeci de mii de intervenții spune că nu ar fi reușit în carieră dacă nu ar fi avut sprijin în viața de familie.

Un CV impresionant, zeci de mii de intervenții chirurgicale și o dragoste pentru meserie cum rar întâlnești. Şef al secţiei de Chirurgie I din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, conducător de doctorate, directorul Centrului de Cercetare Experimentală şi Microchirurgie, coordonator pentru rezidenţi în chirurgie şi şeful disciplinei de semiologie chirurgicală din cadrul Catedrei IV a Facultăţii de Medicină din Sibiu, profesorul Kiss este medicul aflat pe locul III în Campania “Doctori cu care Sibiul se mândreşte”.

Spune că a ştiut exact ce carieră va urma încă din şcoala generală. “Eram în clasa a VII-a, şi întâmplător în grădina noastră s-a tăiat capul unei broaște, și broasca fără cap își mișca labele. În momentul respectiv i-am spus mamei că eu doresc să mă fac medic pentru că vreau să știu de ce își mișcă broasca labele. A fost momentul care a decis viața mea - și astăzi am în față acea broscuță”, povesteşte profesorul Kiss.

Prima operaţie

Absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, profesorul Kiss îşi aminteşte şi acum, după aproape 40 de ani de la acel moment, de prima sa intervenţie chirurgicală.

“Prima operație am efectuat-o în primul an de internat. Eram ultima generație de interni, și după ce am dat examenul de internat în chirurgie unul dintre marii maeștri, profesorul Papoi de la Târgu Mureș, mi-a dat să operez un varice, și m-a asistat la această operație, pe care nu am să o uit niciodată. Pacienta era o femeie de 38 de ani, și știu exact că a fost într-o zi de miercuri, la Târgu Mureș, la clinica de Chirurgie I”, rememorează profesorul Kiss.

Pacient operat de 17 ori

Când vine vorba despre cazuri deosebite, primul care îi vine în minte este al unui pacient operat în chiar de sfântul Ion, în 1978. “Chiar la ora 18:00 am fost chemat să văd un tânăr de 23 de ani, cu o stare foarte gravă. Eram tânăr specialist, plecat de pe băncile Fundeniului, şi în gardă un pacient a venit cu cea mai gravă formă de pancreatită. 17 intervenții au trebuit efectuate la acest pacient, de la 128 de kilograme a ajuns la 35 de kilograme. Îmi aduc bine aminte cum, cu o cameră de minge de fotbal, l-am învățat împreună cu colegii să-și refolosească mâinile. Pacientul și astăzi trăiește, este foarte bine, am rămas prieteni de o viață”, îşi aminteşte profesorul Kiss.

“Arbitrul meu nu este vocea mea, arbitrul este bolnavul”

După zeci de ani petrecuţi printre pacienţi, profesorul Kiss spune că nu-i îndeamnă să aleagă această carieră decât pe cei care iubesc într-adevăr această meserie.

“Arbitrul meu nu este vocea mea, arbitrul este bolnavul. Atâtea eșecuri am avut în viață, atâtea cazuri grave am avut în viață, atâta suferință am văzut în jur și văd, uneori atâtea pierderi văd în jurul meu, încât cred că la ora actuală oricine care dorește să devină chirurg trebuie să plece de la următoarele – să nu devii chirurg decât atunci când ai o uriașă dragoste față de această meserie, și când ai un umanism foarte special în tine”.

Împlinit şi în plan personal

Dincolo de viaţa profesională, profesul Kiss spune că este un om împlinit şi în viaţa personală şi că îi datorează enorm soţiei sale, de profesie medic stomatolog.

“Eu nu aș fi reușit în chirurgie dacă nu aș fi avut echilibrul familiei și dacă nu aș fi avut sprijinul soției. Îi datorez soției enorm, ea a renunțat foarte mult la multe aspecte din cariera ei, ca să crească copiii, copiii mei au primit o superbă educație pe care în cea mai mare parte o datorează mamei, pentru că eu ca și chirurg am fost mai mult în spital și în sala de operații decât acasă”, spune profesorul Kiss.

Este un părinte extreme de mândru de cei doi copii ai săi – fiul, medic reyident, care în această lună îşi va susţine teya de doctorat la Târgu Mureş, şi fiica, student în anul III la Stomatologie. Iar în timpul liber, profesorului Kiss îi place foarte mult să iese, să conducă, să joace tenis atunci când timpul îi permite.


Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite