Medicul Alina Cătană ”Nu aș putea să privesc un pacient ca pe un caz, fără să văd în el un om”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Cătană
Alina Cătană

Profesionist de excepție, cu performanțe remarcabile într-o specialitate deloc ușoară cum este hematologia, Alina Cătană este, dincolo de salonul de spital, un om extrem de modest, de cald, pentru care meseria reprezintă, în primul rând, o mare pasiune. Iar modul în care înțelege să se dedice carierei pe care și-a ales-o a făcut-o nu doar cel mai căutat hematolog din oraș, ci și unul din cei mai iubiți medici, în rându

Povestea începe cu patru ani de liceu sanitar, la Sibiu, urmați de angajarea, ca asistentă, în cadrul Spitalului Județean. Cel cu care lucra, medicul hematolog Leluțiu, a fost primul care a văzut că poate mult mai mult, și a insistat să meargă mai departe, spre facultate. A muncit enorm, a învățat pe rupte continuând în paralel să lucreze în trei schimburi, ca și asistentă medicală, iar satisfacția a fost enormă când a văzut că este a două pe lista celor admiși, la Facultatea de Medicină din Sibiu.

A terminat tot a doua, a făcut un an de stagiu la Sibiu cu doamna doctor Corina Beca, un om căruia spune că îi datorează enorm din punct de vedere profesional, și-a luat din prima rezidențiatul, pe care l-a făcut la Spitalul  Fundeni, cea mai bună ”școală” pentru medici hematologi din țară. ”Din hematologia din Fundeni au plecat cei mai buni medici hematologi din țară. Iar oamenilor de acolo – domnului și doamnei doctor Coliță și doamnei doctor Moicean – le datorez tot ce însemn ca hematolog”, spune dr. Cătană. 

”Dacă ți-ai dorit să fii medic înseamnă că ți-ai dorit să ajuți”

În 2006, s-a întors la Sibiu, anul acesta și-a luat primariatul și urmează să-și susțină teza de doctorat. Spune că nu regretă niciun moment alegerea făcută, pentru că ”oamenii, oriunde te-ai afla, au nevoie de tine”. Vestea că este printre cei 5 medici cu care Sibiul se mândrește a primit-o cu aceeași modestie care îi caracterizează întreaga activitate. ”Mă bucur că oamenii au încredere în mine, dar vreau să subliniez că sunt în Sibiu medici mult mai buni de cât mine, foarte buni specialiști, care au ce să dăruiască”, spune dr. Cătană.

Cunoscută pentru atenția extrem de mare acordată fiecărui pacient în parte, pentru faptul că nu e nici pe departe un medic care să lucreze doar în orele de program, că stă în spital atât cât e nevoie, Alina Cătană spune că, în meseria pe care și-a ales-o, nu poți reuși decât dacă pui foarte mult suflet. ”Dacă ți-ai dorit să fii medic înseamnă că ți-ai dorit să ajuți. Trebuie să pui suflet în tot ce faci, fără asta nu se poate, nu aș putea să privesc un pacient ca pe un caz, fără să văd în el un om”, spune dr. Cătană.

Dincolo de spital, dr. Cătană este un om împlinit și în viața de familie, unde găsește întotdeauna liniște și echilibru. Are alături un om care o iubește foarte mult și care îi înțelege pasiunea pentru meserie, părinți și o soră care au sprijinit-o întotdeauna, și speră că, atunci când va fi momentul, bucuria le va fi completă prin venirea pe lume a unui copil. Dacă timpul îi permite, merge la înot, citește cu plăcere și și-ar dori să învețe să schieze.

 

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite