Sibiu: Maria Fleacă pictează „ferestre spre cer“

Sibiu: Maria Fleacă

A lucrat 15 ani într-o intreprindere de construcţii, iar de 10 ani lucrează în cadrul Bibliotecii Universitare din Sibiu, două locuri de muncă total diferite şi care nu au nici o legătură cu marea ei pasiune, pictura.

Profil
Data naşterii: 2 august 1955, Rod
Educaţie: Postuniversitară în Biblioteconomie, ştiinţa comunicării
Ocupaţie: bibliotecar
Familie: necăsătorită

Nu pictează orice şi este vorba despre o pictură religioasă, a icoanelor,  pictură sacră în accepţiunea creştinilor din întreaga lume, o transpunere în imagini a Bibliei.
Cum s-a apucat de pictură
S-a născut în Mărginimea Sibiului, la sat care o încarcă spiritual şi acum, într-o casă cu icoane, o casă de creştini. Când s-a mutat singură şi-a dorit o icoană, dar ori erau prea scumpe, ori nu erau pe gustul ei. În urmă cu aproximativ 17 ani a cunoscut un domn, Ovidiu Tempea, al cărui tată, Teofil Tempea i-a arătat câteva secrete în ceea ce priveşte pictura icoanelor. După prima icoană „am simţit că mi-a reuşit  şi-am tot pictat. Nu le-am numărat şi nici nu le-am semnat, pentru că m-am documentat, iar icoanele nu se semnează. Sunt copii, nu aduci decât foarte puţin nou“ spunea doamna Fleacă.
A pictat poate câteva  sute de icoane, care au ajuns în numeroase locuri în România sau în străinătate. Pictează doar pe sticlă, pentru că a picta pe lemn este un pic mai complicat, procedeul în sine de pregătire a lemnului este mai complex. Mai mult de atât,  şi-a făcut numeroşi prieteni prin pictura icoanelor, iar din ceea ce a învăţat a împărtăşit şi copiilor.

Icoana: fereastră spre cer
Icoana este o fereastră spre cer, astfel a încercat să transpună această idee în lucrările ei.  „S-a tot spus despre icoană că este fereastră spre cer, dar am vrut să  intru  spre ea. Mai mult nu pot să exprim în cuvinte. Mă simt foarte bine când lucrez, uit de ore. Mă prinde această muncă“ spune pictoriţa.
Pictează în ulei şi foloseşte foiţă de aur de foarte mult timp, dar şi-a cumpărat şi tempera pentru că sunt culori interesante, de o altă tonalitate. Pictează cum a găsit scris în cărţi. S-a documentat pe parcursul timpului, pentru că acum 17 ani nu exista material documentar în privinţa picturii pe icoane, ba chiar sistemul politic le interzicea. Pictura ei nu este tocmai o pictură naivă precum cea care se găseşte în cadrul Muzeului de Icoane de la Sibiel, ea combinând practice stilul naiv cu cel bizantin pentru că „ am încercat să-mi aduc şi contribuţia“ spune Maria.
Marieta, cum o cunosc şi o alintă prietenii, nu s-a preocupat de expoziţii foarte mult, dar de curând a expus alături de alţi doi pictori la Biblioteca Astra. A strâns doar 10 icoane, pentru că mereu apare cineva care-şi doreşte o icoană.

Prima icoană a dăruit-o unei bune prietene. Avea culori puţine, pe care le combina pentru a obţine diferite tonuri şi a lucrat cam o săptămână la ea. „I-am cerut-o înapoi, dar nu a vrut să mi-o mai dea. Mi-a zis să merg  la ea să o văd de câte ori vreau“ spune pictoriţa-iconar şi menţionează că are nevoie de mai mult timp liber pentru a se dedica pasiunii.

Ce-i place
Îmi plac ursuleţii de pluş. Am peste o sută, dar am dat o parte din ei copiilor cu probleme auditive, cred că din solidaritate pentru că mai nou am şi eu probleme cu auzul. Îmi place să citesc şi  să ascult muzică. Îmi plac foarte mult colindele şi atmosfera sărbătorilor. Îmi place să revăd casa în care m-am născut, am în minte lucruri foarte clare legate de ea.
Ce nu-i place
Nu-mi place când bate vântul. Nu-mi place nici zgomotul pentru că îmi produce nelinişte.

Nu v-aţi gândit niciodată să plecaţi din ţară?
Dacă aş fi fost mai tânără poate aş fi plecat, dar acum e prea târziu.

Este vreo legătură între meseria de bibliotecar şi pasiunea dumneavoastră?
Pictura este pasiune desigur, dar îmi fac şi meseria cu pasiune. Practic meseria mea are un character enciclopedic şi mi-a permis să caut material  despre pictura de icoane pe sticlă. Cu toate că lucrez la bibliotecă, nu am timp foarte mult să citesc.

Un loc în care vă doriţi să ajungeţi?
Mi-am dorit mereu să ajung iarăşi la mănăstirile din Nordul Moldovei şi din Maramureş. Am fost în timp liceului, dar mereu mi-am dorit să revin în aceste locuri în care s-a păstrat tradiţia.