Margaretă, Sibiul te vrea vedetă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul din Sibiu caută tinere actriţe pentru cea mai importantă producţie a ultimiilor ani: spectacolul “Faust” în regia lui Silviu Purcărete. Jucat de mai bine de trei ani cu casa închisă de fiecare dată, spectacolul „Faust” după Goethe este cea mai cunoscută producţie a teatrului sibian.

CITEŞTE ŞI:

Actriţa Ofelia Popii, nominalizată la Premiile Radio România Cultural

„Cerere în căsătorie” pentru toţi îndrăgostiţii la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Considerat spectacolul care a inventat turismul cultural în România şi premiat cu cele mai importante premii ale Festivalului Internaţional de la Edinburgh în 2009, „Faust” se află acum în impas. Tinerele actriţe care interpretează rolul multipul al personajului Margareta – personaj cheie al spectacolului – au depăşit limita de vârstă. Drept urmare, teatrul sibian caută în tot oraşul şapte fetiţe, cu vârsta cuprinsă între 10 şi 12 ani, care să poata da mâna cu Diavolul în faţa a câteva sute de spectatori.

„Margareta, simbol al inocenţei şi al tinereţii în textul lui Goethe, este reprezentată în spectacolul lui Silviu Purcărete ca un personaj multiplicat, iluzoriu, interpretat de şapte fetiţe. Prima etapă a distribuirii acestui rol constă într-un interviu programat telefonic la numărul 0731 909 288. Interviul va fi programat de părintele sau tutorele legal ce va însoţi candidatul la întâlnirea de la teatru”, a declarat Adrian Tibu, purtătorul de cuvânt al Teatrului Naţional “Radu Stanca”. Spectacolul a avut premiera în 2007 în cadrul Programului „Sibiu 2007 – Capitală Culturală Europeană” şi are o distribuţie toată formată din aproximativ 80 de actori, la care se adaugă o trupă rock live.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite