Mansardă peste Urgența Spitalului Județean. Noul spațiu va găzdui una din secțiile chirurgicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mansarda ridicata deasupra Urgentei va avea o suprafata de aproape 1.200 de metri patrati
Mansarda ridicata deasupra Urgentei va avea o suprafata de aproape 1.200 de metri patrati

Una dintre cele mai grele secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu va fi mutată „în casă nouă” după ce Unitatea Primiri Urgențe va fi mansardată. Valoarea proiectului, cu tot cu aparatura care va fi achiziționată, este de 5.600.000 de lei.

Potrivit proiectului, după ce Urgența va fi mansardată, în noul spațiu urmează să fie mutată secția de neurochirurgie, pentru a „aerisi” astfel corpul de clădire care găzduiește chirurgiile și ortopedia.

”Așteptăm certificatul de urbanism, ca să putem scoate la licitație lucrarea”, a declarat pentru Adevărul medicul Adrian Șanta, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Noul spațiu va avea o suprafață de aproape 1.200 de metri pătrați, iar valoarea proiectului, cu tot cu aparatura care va fi achiziționată, este de 5.600.000 de lei.

Noul spațiu va găzdui întreaga secție, respectiv saloanele, cabinetele medicale, inclusiv blocul chirurgical.


Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite