Sibiu: Lucrările pe încă nouă străzi se apropie de finalizare
0Municipalitatea trage tare să termine mai multe lucrări importante până în iarna calendaristică. Primăria presează firmele ce lucrează în oraş să finalizeze mai multe lucrări, dar şi aşa câteva artere o să rămână „săpate” până în primăvara lui 2010.
Administraţia locală poate răsufla uşurată după recensământul făcut la principalele reabilitări de străzi din oraş. Pe strada Nicolae Iorga, o investiţie de mare amploare, lucrările se apropie de finalizare şi pe ultimul tronson, cel situat între Bulevardul Mihai Viteazu şi Calea Cisnădiei. Constructorul a finalizat turnarea stratului de uzură şi asfaltarea trotuarelor. În următoarea perioadă va fi finalizată şi amenajarea parcării de la intersecţia cu Calea Cisnădiei şi se va trece la executarea marcajelor şi montarea indicatoarelor. Tronsonul străzii Aleea Călăreţilor situat între strada Goga şi Privighetorilor va fi finalizat în ceea ce priveşte carosabilul. Celălalt tronson al străzii situat între strada Privighetorilor şi Ludoş va fi adus la nivel de balast pentru a putea permite traficul, lucrările urmând să fie finalizate anul viitor. „În cazul pachetului de 19 străzi, lucrările sunt finalizate în proportie de 70 la sută. Pe strada Căprioarelor şi Secerătoarelor lucrările la infrastructura rutieră vor începe anul următor. Pe restul de 15 străzi s-a turnat deja primul strat asfaltic – binderul” a explicat primarul Klaus Iohannis. Şi pe Bielz, Filarmonicii,Xenopol, Turda, Morilor, şoseaua Alba Iulia şi Movilei, lucrările vor fi gata până la finele acestui an.
CITEŞTE AZI ÎN ADEVĂRUL DE SEARĂ CE STRĂZI RĂMÂN NEASFALTATE ÎN ACEASTĂ IARNĂ, ÎN SIBIU.