Ligia Cuciorovschi: „Sportul te duce într-o altă lume“
0Ligia Cuciorovschi a făcut atletism de performanţă, iar acum este profesor-antrenor la Clubul Sportiv Şcolar „Şoimii“. A strâns zeci de diplome şi medalii şi speră să obţină rezultate cât mai bune şi cu copiii pe care îi antrenează
CITIŢI ŞI
Începe cea mai mare convenţie de tatuaje din România
Ligia Cuciorovschi face sport de când se ştie şi consideră că mişcarea ar trebui să ocupe primul loc în viaţa oricărei persoane. Este o persoană extrem de activă, care se implică în tot felul de activităţi şi căreia nu-i place să se plictisească. Ligia a crescut într-o familie de sportivi şi crede că asta a ajuta-o şi pe ea să iubească atât de mult mişcarea. „Mama a făcut handbal, a fost portăriţă la echipa din Vâlcea, până s-a măritat, iar fratele cel mare a făcut mai multe sporturi, printre care judo şi înot“, povesteşte tânăra.
A câştigat zeci de premii
La vârsta de cinci ani, s-a apucat de gimnastică, iar şapte ani mai târziu, a trecut la atletism de performanţă, obţinând rezultate deosebite la aruncarea suliţei. Locul III la Balcaniada din Turcia, în anul 2002 sau titlurile de campionaă la JuniorI I şi Junior I sunt doar câteva dintre reuşitele pe care tânăra sportivă şi le-a trecut în palmares, de-a lungul timpului. Ligia spune că atletismul de persormanţă i-a adus satisfacţii enorme şi consideră că sportul înseamnă o altă lume, o lume diferită de cea reală. „Datorită sportului am reuşit să cunosc foarte multe persoane şi locuri pe care altfel nu aş fi avut ocazia să le cunosc, dar am acumulat şi foarte multă experienţă de viaţă. Consider că sportul te disciplinează, te face mai conştient şi mai capabil să vezi lucrurile altfel, să lupţi mai mult, să te cunoşti mai bine. Pe scurt, te schimbă complet“, consideră aceasta.
Antrenează viitorii campioni
Din anul 2007, Ligia a renunţat la sportul de performanţă, optând pentru cariera de profesor-antrenor la Clubul Sportiv Şcolar „Şoimii“. Chiar dacă spune că uneori i se face dor de acea perioadă în care concura şi priveşte cu melancolie la diplomele şi medaliile pe care le păstrează la loc de cinste, activitatea pe care o desfăşoară cu copiii este la fel de importană pentru campioană. Noul loc de muncă îi dă ocazia să lucreze chiar alături de fostul său profesor, Petre Manu, iar acest lucru îi aduce o mare bucurie Ligiei. „ Petre Manu este un antrenor emerit, un om cu o experienţă extraordinară, care m-a ajutat, mă ajută şi acum şi căruia îi datorez o mare parte din rezultatele mele“, spune aceasta .
Cât despre copiii pe care îi antrenează, Ligia consideră că au mari şanse să obţină rezultate deosebite pe viitor şi să devină campioni la atletism. „ Îmi place foarte mult să lucrez cu copiii şi chiar dacă unoeri am parte şi de momente mai grele, acestea sunt compensate de satisfacţiile enorme date de rezultate. Iar copiii pe care îi antrenez, atât cei de la grupa de începători, cât şi avansaţii, cu vârste între 12 şi 14 ani, sunt copii talentaţi, cu mari şanse de viitor în atletismul de performanţă“ a completat Ligia. Mai mult chiar, unul dintre cele mai importante planuri de viitor ale antrenoarei vizează participarea la campionatele de juniori, europene şi mondiale.
Ce-i place
Ligia Cuciorovschi spune că îi place foarte mult să se plimbe cu biclicleta şi să facă lucrurile aşa cum trebuie, nu de mântuială.
Ce nu-i place
„Ipocrizia, falsitatea şi să scriu scutiri, pentru că este foarte mult de completat la ele“, spune, zâmbind, Ligia.
Întrebări şi răspunsuri
Cum vedeţi sportul sibian?
Din păcate, Sibiul nu este foarte bine dezvoltat din acest punc de vedere. Dar, cu paşi mici, sigur va avea o amploare tot mai mare în viitor. Consider că trebuie, în primul rând, să se lucreze la sporturile de masă.
Cât de importantă este mişcarea, pentru fiecare om?
Ar trebui să ocupe locul I. Aşa cum spune şi proverbul, mintea sănătoasă nu poate exista decât într-un corp sănătos.
Ce alte pasiuni aveţi?
Cititul, mersul la munte, toate celelalte sporturi şi să dansul.
Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:
