Jandarmii au prins trei hoţi de fier vechi la Mârşa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei au furat aproximativ 550 de kilograme de fier vechi
Cei trei au furat aproximativ 550 de kilograme de fier vechi

Cei trei sunt din Avrig şi au furat aproximativ 550 de kilograme de fier vechi de pe un teren aparţinând S.C. Mecanica Mârşa S.A. Hoţii duceau fierul într-o pădure din apropiere, de unde îl transportau apoi cu căruţele la centrele de colectare.

Cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 27 de ani, au fost observaţi de un echipaj de jandarmi de la Avrig, oamenii legii stabilind în urma verificărilor că aceştia au furat aproximativ 550 de kilograme de fier vechi.

“Din declaraţiile acestora reiese că după ce transportau cu ajutorul unor mijloace improvizate sau prin forţa fizică din incinta societăţii comerciale bucăţile de metal într-o pădure din apropiere, se întâlneau acolo ulterior şi foloseau mijloace de transport cu tracţiune animală pentru a preda cantitatea de fier vechi la centrele de colectare”, spune Alexandru Costea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

Cei trei sunt cercetaţi pentru furt calificat, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.



Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite