Irina Ciobanu: „AIESEC m-a învăţat să fiu mândră că sunt româncă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra face parte din organizaţia studenţească de aproape şase ani, timp în care a avut ocazia să participe şi să coordoneze diferite programe, în ţări precum Brazilia, Tunisia sau Lituania

Irina Ciobanu este o tânără extreme de optimistă şi încrezătoare în propriile puteri. A descoperit organizaţia AIESEC după ce s-a înscris la facultate şi a ales să rămână deoarece, spune ea, este una dintre puţinele organizaţii care face, cu adevărat, ceva pentru tinerii din România.

A intrat în urmă cu aproape şase ani în această „experienţă“, iar de mai bine de doi ani este vicepreşedinte pe relaţii externe al AIESEC Sibiu. Înscrierea în cea mai mare organizaţie studenţeasc i-a dat tinerei ocazia să descopereze diferite ţări, în care a ajuns să ţină sesiuni de conferinţe sau să coordoneze diferite programe şi campanii.

A descoperit frumuşeţea Braziliei
„ După trei ani de AIESEC, am avut ocazia să merg, prin programul «Exchange» ,un program care facilitează stagii internaţionale de practică pentru tinerii studenţi sau absolvenţi, în Brazilia. Timp de 14 luni, am condus acest program, am coordonat toate conferinţele şi pot să spun că a fost o experienţă fabuloasă. Practic, aduceam tieri din India sau China, care lucrau pe piaţa IT din Brazilia şi trimiteam tineri din Brazilia, în india“, spune tânăra.
Pe lângă activităţile din cadrul programului, Irina a avut ocazia, în cele 14 luni, să descopere frumuseţile ţării de pe continentul sud-american, iar concluzia sa este una singură. „Dacă vrei să ajungi în Paradis, te duci şi trăieşti în Brazilia. Cel mai important lucru, acolo, este să te simţi bine, iar oamenii au un respect deosebit. În plus, am observant că oamenii din clasa medie îşi permit foarte multe lucruri pe care cei din România nu şi le-ar permite“, explică tânăra.

Pe trei continente, într-un an

După experienţa din Brazilia, tânăra a descoperit training-urile şi a ajuns, în scurt timp, să facă parte din comitetul care conducea Europa de Est şi Asia Centrală. Aşa a ajuns să ţină conferinţe în ţări precum Turcia, Lituania, Polonia, Italia sau Tunisia.„A fost extreme de palpitant să am ocazia să cunosc trei continente, într-un singur an, o experienţă unică pe care cu siguranţă nu aş fi cunoscut-o dacă nu aş fi făcut parte din organizaţie“, adaugă tânăra, care îşi va petrece următorul an în Germania, unde va coordona campaniile de publicitate ale unei organizaţii internaţionale. Chiar dacă recunoaşte ă nu este tocmai uşor să fie luni întregi departe de ţară, tânăra spune că aceste experienţe sunt extrem de motivante şi au ajutat-o să devină mândră de faptul că este româncă.

„Persoanele cu care am intrat în contact ne apreciază foarte mult pentru munca pe care o facem şi au o reacţie extreme de plăcută atunci când aud că sunt din România. Iar asta mă afce să fiu mândră“, completează Irina. Tânăra îşi doreşte ca experienţele pe care le-a trăit în ultimii ani să o ajute să devină un bun specialist şi să reuşească să activeze, pe viitor, într-o organizaţie internaţională. 

Întrebări şi răspunsuri
În ce ţară, din cele vizitate, ţi-ai dori să trăieşti?

Dacă ar fi să aleg soluţia extremă, aş alege Brazilia. De asemenea, mi-a plăcut foarte mult Italia, este extreme de confortabil să trăieşti acolo. Aş merge de asemenea, şi în Columbia, pentru că am rămas impresionată de cum vorbesc despre ţara lor.

Ce crezi că ai fi făcut, dacă nu ai fi intrat în AIESEC?
Probabil aş fi plecat cu o bursă şi aş fi studiat în străinătate. Dar cred că mi-ar fi luat mult mai mult să mă cunosc pe mine. Acum, pe orice continent aş merge, sunt cel puţin două sau trei ţări în care mă simt ca acasă.

Ce-i place
„Îmi place să călătoresc şi îmi place să descopăr, atunci când mă întorc acasă, lucruri care în România se fac mai bine ca afară. Şi, de fiecare dată, îmi place să găsesc, în călătoriile mele motive pentru care sunt mândră că sunt româncă“, spune Irina.

Ce nu-i place
„Nu îmi place să mă simt neputincioasă, fie că este vorba de motive financiare, de cetăţenie sau de situaţia celor din jurul meu“, completează tânăra

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite