Ioana Dăncăneţ e ambasadorul Sibiului în faţa turiştilor care ne trec pragul (portret)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioana lucrează la Centrul pentru Informare a Turiştilor din cadrul Primăriei Sibiu. Spune că munca o face tare fericită, dar că nu îşi abandonează visul său: vrea să ajungă avocat.


CITIŢI ŞI:

Lucian Lup luptă pentru salvarea liliecilor

Ioana lucrează la Centrul pentru Informare a Turiştilor din cadrul Primăriei Sibiu, după ce în 2007 a făcut parte din echipa de organizare a evenimentului care a consacrat oraşul nostru, "Sibiu Capitală Culturală Europeană". Era pe atunci în anul II de facultate şi spune că experienţa acumulată în cadrul staff-ului evenimentului a format-o. "Am făcut o echipa foarte bună cu cei de acolo. A fost o experienţă foarte frumoasă. Am întâlnit mulţi profesionişti, oameni deosebiţi şi dedicaţi culturii. Nu ştiu dacă vom mai avea vreodata ocazia să avem parte de aşa ceva", povesteşte  Ioana. Totul a început din pură întâmplare."Aflasem că se caută oameni pe adnministrativ, am mers la interviu şi am fost cooptată în echipa de organizare. Pentru mine a fost o onoare. Am văzut Luxemburgul pe atunci şi eram tare mândră de faptul că proiectul lor nu era aşa bine pregătit ca al nostru. Sibiul era mai ok, evenimentele erau mai bine puse la punct la noi. Dar poate că la ei a fost aşa pentru că se întâmpla deja pentru a doua oară", spune sibianca.

Sibiul mai pregătit decât Luxemburgul


Chiar dacă i-a plăcut extrem de mult acolo, spune că interesul pentru cultură nu era atât de evident ca la Sibiu. "Luxemburgul e mai mic, puţini turişti am văzut. Oricum ei sunt atât de dezvoltaţi încât proiectul nu mai era văzut ca o şansă pentru publicitate. Nu mai au nevoie ei de aşa ceva. Sibiul mai are nevoie de astfel de proiecte şi tare ne-am bucura să mai fim o dată Capitală Culturală Europeană", susţine Ioana.

Odată trasă cortina peste scena evenimentului "Sibiu Capitală Culturală Europeană în 2007", Ioana a continuat să facă ce învăţase mai bine. s-a angajat la Centrul de informare a turiştilor din cadrul Primăriei Sibiu şi spune că senzaţia pe care o are la muncă, în fiecare zi, o face extrem de fericită "Te simţi ambasadorul Sibiului, în faţa turiştilor care vin mereu aici.Este extraordinar să comunici cu oameni atât de diferiţi. Vin turişti din toată lumea să ne ceară informaţiid espre evenimente, monumente, locuri de cazare", mărturiseşte Ioana.

Nu şi-a abandonat însă niciodată visul său pe care l-a avut din copilărie. "Mi-am dorit mereu să fiu avocată. Am făcut facultatea de drept şi am de gând, pe termen lung, să fac asta. Vreau să intru în barou", spune Ioana, care este şi o fană a copiilor. Tocmai de aceea vrea să îşi deschidă şi un ONG prin care să poată ajuta mai mult copilaşii. A început să îi ajute deja.ªi acum merg, alături de încă o prietenă de a mea şi îi mai scot pe micuţii din centrul de plasament în oraş. Îi vizităm şi încercăm să le dăm ceea ce au ei mai multă nevoie. afecţiune. De paşte am strâns bănuţi şi le-am cumparat două televizoare, un dvd player, un calculator", spune Ioana.

Profil:

Data naşterii: 17 decembrie 1985
studii: Facultatea de Drept Simion Bărnuţiu Sibiu,
familie: necăsătorită


Întrebări şi răspunsuri

Care turişti sunt cei mai dificili?

Românii, pot spune. Sunt destul de irascibili. Nu prea înţeleg sensul concediului şi sunt mereu în priză. Nu ştiu să se relaxeze.

Mai vin turişti la Sibiu, la fel de mulţi ca în 2007?

În lunile iunie, iulie, agust pot spune că de la an la an înregistrăm cote tot mai ridicate. Din 2007 până acum vin tot mai mulţi.Din punctul meu de vedere au fost mai mulţi ca anul trecut. E drept, Sibiul participă la multe târguri. A fost şi târgul de turism de la Londra, la Berlin.

Ce îi place
Ioanei îi place să meargă la shopping să călătorească, să înveţe lucruri interesante despre culturi diferite şi să facă sport. Merge extrem de mult la teatru şi susţine că a văzut toate piesele de la Radu Stanca. Cel mai mult îi place să îşi petreacă timpul liber alături de fiinţa iubită.

Ce nu îi place

Urăşte să fie minţită şi să se trezească devreme. O deranjează falsitatea, care, spune ea, e tot mai multă în lumea asta, dar şi snobismul.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite