Sibiu: Intreprinderile Individuale şi PF-urile sunt noua modă în economie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Intreprinderile Individuale şi PF-urile sunt noua modă în economie
Sibiu: Intreprinderile Individuale şi PF-urile sunt noua modă în economie

Introducerea impozitului forfetar indiferent de venit sau profitul obţinut a înclinat puternic ballanta formei de organizare a agenţilor care se înregistrează la Registrul Comerţului, în favoarea persoanelor fizice autorizate, al intreprinderilor individuale şi al intreprinderilor familiale, faţă de cel al societăţilor cu răspundere limitată.

Fenomenul a luat amploare şi la Sibiu, unde din  1 iunie, până la mijlocul lunii iunie, numărul persoanelor fizice sau al intreprinderilor individuale ţi familiale înregistrate a fost aproape dublu faţă de al SRL-urilor. Din totalul de 327 de agenţi economici noi înregistraţi, numai 116 au fost societăţi cu răspundere limitată, în timp ce 211 sibieni au preferat forma mai simplă de organizare, pentru care impozitul se aplică în funcţie de veniturile obţinute.
În plus pentru aceste forme de organizare, şi procedura de înregistrare este simplificată. Termenul în care se obţine autorizaţia este în prezent de circa 3 zile , termen în care este cuprins şi termenul maxim de 24 de ore în care Ministerul Finanţelor Publice, la solicitarea Registrului Comerţului, transmite codul de identificare fiscală precum şi cazierul fiscal.

413 SRL-uri au cerut radierea din Registrul Comerţului în prima jumătate a acestui an, în urma introducerii impozitului forfetar faţă de numai 96, în aceiaşi perioadă a anului trecut. Mulţi sibieni preferă să radieze firma şi să se înregistreze ca Întreprindere Individuală.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite