Începe „lupta“ pentru cel mai bun balerin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concursul Internaţional de Dans Clasic si Contemporan dă startul înscrierilor. Cea de-a patra ediţie a evenimentului va avea loc în perioada 27-30 iunie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, din Sibiu

Balerinii din ţară şi din străinătate, care vor să îşi demonstreze talentul în dans sunt aţteptaţi să se înscrie la Concursul Internaţional de Dans Clasic si Contemporan. Organizatorii evenimentului anunţă că perioada de înscrie este programată între 1 aprilie şi 1 iunie, tinerii care vor să se înscrie în competiţie fiind nevoiţi să completeze formularul de pe site-ul concursului, www.sibiu-ibc.ro

.„Ca orice competiţie carese respectă, concursul îşi propune să promoveze valori ale dansului în curs de afirmare, constituind o rampă de lansare pentru cariere de excepţie pe plan naţional şi internaţional. Participarea înseamnă porţi deschise către încheierea de contracte sau colaborări cu companii de balet din ţară şi din străinătate“, spune Diana Coca, din cadrul Biroului de presă, al Primăriei Sibiu.

Dans classic şi contemporan

Concursul Internaţional de Dans Clasic si Contemporan este programat să se desfăşoare în perioada 27-30 iunie şi va fi structurat pe două secţiuni, junior cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, şi seniori, la care sunt aşteptaţi tineri cu vârte între 20 şi 26 de ani. Competiţia va avea trei etape, în care concurenţii vor trebui să prezinte un repertoriu clasic, un dans contemporan şi finala.

„Concurenţii vor fi punctaţi de un juriu format din şapte membri, care vor acorda note de la 1 la 10. Criteriile de departajare se bazează atăt pe meritele artistice, cât şi tehnice“, transmit organizatorii. La ediţia de anul trecut au participat 40 de de dansatori profesionişti din Grecia, Rusia, Canada, Japonia, Moldova, Finlanda, Statele Unite ale Americii, Franţa şi România.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite