Încep lucrările de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi canal în municipiul Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Starul oficial al lucrarilor s-a dat in preyenta primarului Klaus Iohannis
Starul oficial al lucrarilor s-a dat in preyenta primarului Klaus Iohannis

Lucrările de extindere şi reabilitare a reţelei de apă şi canalizare în municipiul Sibiu încep cu strada Agârbiciu, urmată de strada Privighetorii. În total, în municipiul Sibiu reţeaua de apă va fi extinsă sau reabilitată pe 15,1 km, iar reţeaua de canalizare va fi extinsă sau reabilitată pe o lungime de 18,8 km.

Primarul Klaus Iohannis a marcat împreună cu directorul Apă Canal Sibiu, Mircea Niculescu şi reprezentanţii asocierii care a câştigat acest contract începerea lucrărilor propriu-zise de extindere şi reabilitare a reţelei de apă şi canalizare în municipiul Sibiu, miercuri, 20 iunie.

Prima stradă care intră în lucru este strada Agârbiciu (cartier V. Aurie), urmată de strada Privighetorii (zona Calea Dumbrăvii), pe ambele străzi urmând să fie reabilitată reţeaua de apă potabilă. Tot în luna iunie a acestui an vor intra în lucru şi reţelele de canalizare de pe străzile Cuptorului (cartier Ţiglari), Oslo (cartier Tineretului) şi Ţiglarilor, pe tronsonul de blocuri (cartier Ţiglari). Graficul de lucrări va fi elaborat pe măsură ce constructorul avansează.

În luna iulie vor intra în lucru străzile Sibiel (cartier Valea Aurie) şi Dobârca (cartier Valea Aurie) pentru reabilitarea reţelei de apă. Pe străzile Măgheranului (cartier Ţiglari), Lungă (cartier Ţiglari) şi Moara de Scoarţă (cartier Lupeni) vor începe lucrările de reabilitare a reţelei de canalizare, iar pe strada O. Goga vor fi reabilitate ambele reţele începând de luna viitoare.

În total, în municipiul Sibiu reţeaua de apă va fi extinsă sau reabilitată pe 15,1 km, iar reţeaua de canalizare va fi extinsă sau reabilitată pe o lungime de 18,8 km. Pe listele cuprinse în contractul de lucrări sunt incluse 65 de străzi din municipiul Sibiu, din cartierele de blocuri. Termenul de finalizare a contractului pe toate aceste străzi este luna noiembrie a anului 2014. Valoarea contractului pentru municipiul Sibiu şi pentru Şelimbăr este de peste 48,7 milioane de lei, fără TVA.



Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite