Încă 30 de locuri, în grădiniţele din Mediaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul lunii aprilie, vor demara lucrările de mărire a capacităţii creşei din cartierul Gura Câmpului. Cu cele 30 de locuri care vor fi create prin amenajarea primului etaj al clădirii situate pe str. 1 Decembrie, Mediaşul va dispune de 90 de locuri pentru copiii de creşă.

CITIŢI ŞI

Sute de copii din Sibiu urmează să fie mutaţi din şcoli şi grădiniţe

Lucrările de reabilitare vor consta în recompartimentarea spaţiului, montarea parchetului, amenajarea grupurilor sanitare, a spaţiului de joacă, a dormitorului şi a sălii de mese.

„Creşa din cartierul Gura Câmpului va avea 30 de locuri în plus prin amenajarea primului nivel al imobilului. Am hotărât să demarăm această investiţie datorită numărului în creştere de cereri. Dacă în anul 2004 la creşă erau înscrişi trei copii, acum numărul acestora a ajuns la 60. Deja în acest moment avem 10 cereri peste capacitatea celor două creşe.

Am observat o creştere a natalităţii la nivelul municipiului Mediaş, motiv pentru care am hotărât mărirea capacităţii creşei din cartierul Gura Câmpului şi totodată intenţionăm să amenajăm un astfel de spaţiu şi în cartierul Vitrometan. Mai mult decât atât, am identificat locaţia unde va funcţiona creşa din cartierul Vitrometan, respectiv în cadrul grădiniţei Dumbrava Minunată“, a declarat primarul Teodor Neamţu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite