Sibiu: Hora pe motoare sus pe dealul Guşteriţei (galerii foto)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Hora pe motoare sus pe dealul Guşteriţei (galerii foto)
Sibiu: Hora pe motoare sus pe dealul Guşteriţei (galerii foto)

Primul concurs de hill climbing din Europa de Est a avut loc ieri pe dealul Guşteriţei. Început de la ora 16, odată cu calificările, concursul s-a încheiat noaptea târziu, în jurul orei 02, când au fost desemnaţi câştigătorii primei ediţii.

De şaisprezece ani de când activează în peisajul moto românesc, clubul Crazy Bike Sibiu a dat mereu tonul la distracţie, la depăşit limitele în sporturi extreme şi la festivalurile pentru motociclişti care au ajuns de referinţă în calendarul întrunirilor moto. Anul acesta reprezentanţii clubului s-au întrecut pe ei înşişi, aducând la Sibiu, unul dintre cele mai mari centre de endurişti din ţară, concursul de urcare pe deal, sau HillClimbing cum este cunoscut peste tot în lume. Organizat pentru prima dată într-o ţară est europeană, concursul a avut loc pe terasele de nisip ale carierei din dealul Guşteriţei în cadrul celei de-a XI-a ediţii a deja cunoscutului festival moto “Crazy Bike Party”.

“Motocrosiştii şi enduriştii trebuie văzuţi. La hill climbing este show, fiecare concurent este susţinut de cunoscuţi, totul se desfăşoară sub privirile spectatorilor.”  Andy Fazekaş, preşedintele Crazy Bike Sibiu

O fată la “căţărare”
S-au înscris nouăsprezece endurişti dornici să încerce să ajungă în vârful dealului sau cât mai sus pe panta cea abruptă, care măsura 130 de metri în lungime. În urma calificărilor, care au debutat după orele prânzului, au mai rămas în cursă nouă motociclişti. Sorina Sandu (19 ani, Lupeni, Hunedoara), singura fata înscrisă la HillClimbing, s-a descurcat foarte bine şi, pe lângă faptul că a smuls ropote de aplauze celor aproape două mii de spectatori, s-a calificat pentru următoarea etapă a concursului.

“Nu regret că n-am terminat pe podium, am venit pentru distracţie şi oarecum antrenament. Este doar un concurs amical, nu-i pe puncte”, Sorina Sandu, Lupeni

Competiţiile de acest gen sunt foarte populare în SUA şi în Europa, unde concurenţii sunt împărţiţi pe trei categorii de cilindree. Deoarece la concursul din Guşteriţa n-au fost atât de mulţi participanţi încât să alerge în categorii separate, în funcţie de puterea motorului lor, cu toţii s-au întrecut în aceeaşi categorie. Astfel, au fost şi situaţii inegale. Sorina Sandu a concurat cu o motocicletă de 125 cmc în doi timp în timp ce majoritatea celorlalţi aveau motoare de 450 centimetri cubi. În final, n-a contat nimic altceva decât participarea, distracţia şi încercarea de a învinge dealul nisipos. Spectacolul făcut de endurişti sub lumina celor două reflectoare s-a îmbinat de minune cu acordurile rock ale trupelor Sun Down şi Black Diamond, în pauzele concursului fiind concerte de metal iar în repausul rockerilor “concertând” motoarele la turaţii maxime.

“Traseul este foarte dificil, dar am reuşit la calificări să urc până la 103 metri. S-a făcut mult nisip pe traseu şi va fi mai greu în finală”,
Emil Muntean, Sibiu

Un mureşean a fost cel mai tare
După o rundă eliminatorie, la miezul nopţii a venit şi finala în care cei opt concurenţi rămaşi s-au întrecut câte doi odată. Din cauza slabei aderenţe pe nisipul care a inundat panta dealului, niciunul dintre concurenţi n-a ajuns în vârful traseului, cea mai lungă cursă fiind până la 103 metri. La 01:55 a avut loc premierea, după ce membrii juriului au adunat metrii parcurşi de concurenţi. Astfel, Mircea Gustav, un endurist din Târgu-Mureş, este câştigătorul primei intreceri de hill climbing din estul Europei. Pe podium au urmat Paul Frăţilă din Sibiu şi Martin Freinademetz, cel care nu mai are nevoie de nicio prezentare.



“Foarte frumos şi concursul şi festivalul, dacă aş fi avut un motor mai puternic m-aş fi înscris şi eu”, Alexandru Făgădar, spectator, Sibiu

Camping moto
Azi dimineaţă, în campingul din faţa scenei mai erau întinse aproximativ treizeci de corturi din cele aproape o sută câte au populat zona în ziua de sâmbătă. Deşi festivalul “Crazy Bike Party” de anul acesta nu a fost o întrunire moto, motociclişti din mai multe oraşe transilvănene au venit de la începutul week-end-ului şi au campat pe Dealul Guşteriţei. Intrarea la festival şi camparea au fost libere. Ba, mai mult, cei veniţi la festival s-au delectat cu muzică rock, o sonorizare excelentă şi spectacole nocturne de hill climbing.



O lună şi jumătate de muncă
Membrii clubului Crazy Bike au muncit aproape două luni pentru a organiza acest inedit concurs. “O lună şi jumătate am lucrat cu buldozerul la deal, pentru a nivela terasele şi a face traseul. Chiar dacă conţine în proporţie de 80% nisip, nu este imposibil de urcat. În acestă dimineaţă (n.r. ieri, sâmbătă) eu am urcat până în vârful dealului şi, la fel, şi un coleg de-al meu”, a declarat Andy Fazekaş, preşedintele Crazy Bike Sibiu.


Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite