Garda Financiară din Sibiu a pus lacătul pe un magazin de vise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un magazin ce comercializa plante etnobotanice, din apropierea unui liceu sibian, a fost închis de comisarii de la Garda Financiară, pentruo perioadă de trei luni. Totul după ce oamenii legii au descoperit că nu erau emise bonuri fiscale. În plus, administratorul societăţii a fost amendat 10.000 de lei.


Reprezentanţii Gărzii Financiare Sibiu au organizat un control la magazinele care omercializează produse etnobotanice, la o zi după verificările făcute împreună cu reprezentanţii altor instituţii din Sibiu.

„De fiecare dată când mergeam la aceste magazine, împreună cu toţi ceilalţi reprezentanţi din comisia mixtă, era totul bine. Bine şi iar bine, de fiecare dată. Ne-am gândit să vedem ce se întâmplă dacă facem un control numai noi, de la Garda Financiară, la o zi după ce am fost cu toţii. Se pare că s-au culcat pe o ureche, ştiind că au fost controlaţi cu o zi înainte pentru că am constatat că nu au dat bonuri fiscal“, a declarat, pentru Mediafax, Nicolae Fumurescu, directorul Gărzii Financiare Sibiu.

Potrivit acestuia, în intervalul de o oră şi jumătate cât a durat acţiunea de control foarte mulţi tineri au venit la magazinul respectiv. „Noi am stat cam o oră şi jumătate. Au venit cam 20 de taxiuri pline cu tineri care au vrut să cumpere şi cam 10 - 15 maşini cu tineri. Cred că în total au fost cam o sută de persoane care se pregăteau să meargă în discotecă“, a afirmat Fumurescu.

Activitatea magazinului a fost suspendată pentru trei luni, iar administratorul societăţii a fost amendat cu suma de 10.000 de lei.

La Sârşitul săptămânii trecute, cele două magazine de produse etnobotanice care mai funcţionează în municipiul Sibiu au fost verificate de către o echipă mixtă de control, inspectorii OPC dând fiecărui administrator o amendă de 5.000 de lei pentru nerespectarea legislaţiei privind drepturile consumatorului.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite