GALERIE FOTO Coase goblenuri fără degete şi lucrează la maşina de cusut fără picioare

Goblenuri fara degete

Constantin Ştefan, un bărbat de 52 de ani din localitatea sibiană Cisnădie, oferă în fiecare zi o adevărată lecţie despre voinţă, ambiţie şi supravieţuire.

Fost muncitor la fabrica de covoare din localitate, bărbatul a făcut un preinfarct în anul 1996, după care organismul lui a început să fie măcinat de o boală cumplită, sindromul raynaud, maladie care macină extremităţile şi care duce în timp la amputare.

Primele semne au fost la degetele de la picioare, iar primul moment cumplit a venit în 2002, când medicii i-au amputat piciorul drept. Au urmat în 2003 degetele de la mâini, iar în 2005, piciorul stâng.

Dintr-un om normal, plin de viaţă şi unic întreţinător al unei familii cu 4 copii, s-a trezit asemeni unei legume, dependent de ajutorul soţiei.

“Eram muncitor la fabrica de covoare din Cisnădie, eram un om normal, am lucrat cot la cot cu ceilalţi muncitori. După ce a început să evolueze boala au fost chinuri de nedescris, nopţi nedormite, să ajungi să te rogi de doctori să-ţi amputeze mâini, picioare, soţia a trebuit să mă ducă la toaletă, să-mi dea de mâncare”, rememorează bărbatul.

Goblenuri fără degete

Din nevoia de a trece mai uşor peste suferinţă, s-a născut, pe un pat de spital, o pasiune cu siguranţă inedită pentru un om fără degete la mâini şi fără picioare. În spital, a început să coase goblenuri, prima dată o icoană, pentru ca în timp să ajungă la peste 50 de bucăţi, de dimensiuni diferite, peisaje sau icoane, toate făcute zeci de ore de muncă, ajutat de o pensetă mică, o forfecuţă şi foarte multă răbdare.

“Dacă nu începeam cu goblenurile nu rezistam, după ce m-am îmbolnăvit. Când m-am întors din spital, noaptea, când aveam dureri, mă trezeam, luam goblenul şi uitam de durere. Au fost zile când am lucrat şi peste 20 de ore, neîntrerupt”, povesteşte bărbatul, în timp ce acul înţeapă cu măiestrie bucata de pânză pe care se naşte încet un tablou nou.

Cum să învingi ALTFEL suferinţa

Pentru ca goblenurile să iese aşa cum trebuie, perfect întinse, fără cute, bărbatul coase pe margine pânză, pe care o îndepărtează atunci când termină tabloul. La început, îi ruga pe alţii,â să facă asta, însă s-a ambiţionat să-şi demonstreze că se poate descurca singur, chiar dacă este ţintuit în scaunul cu rotile.

Aşa că a luat maşina de cusut şi, pentru că nu poate apăsa cu piciorul pedala, manevrează cu o mână roata maşinii iar cu cealaltă trece pe sub ac bucăţile de pânză. O voinţă de fier şi o îndemânare câştigată în ani de trudă, care uimesc orice om sănătos.

“Acum pot să mânânc, pot merge singur la toaletă, şi pot spune că moralul este destul de ridicat. Mai mergeam la plimbare cu căruciorul electric, mă întâlneam cu prieteni, cunoştinţe, persoane sănătoase care îmi spuneau ce greu le este, iar eu, din scaun, le explicam cât e de frumosă viaţa asta”, spune bărbatul, zâmbind senin.

Iar pentru cei asemeni lui are un singur sfat, pentru a putea să înfrunte suferinţa: “să-şi găsească ocupaţie, lucruri cât de mărunte şi de simple, pentru că altfel este foarte foarte greu”.