Firmele care au angajaţi trebuie să depună Declaraţia 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firmele şi persoanele fizice autorizate care au angajaţi trebuie să depună Declaraţia 112. Aceasta se referă la obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 31 decembrie 2010 a fost publicată Hotărârea privind modelul şi conţinutul, Declaraţiei 112, dar şi instrucţiunile de completare. 

Declaraţia va fi depusă online, prin intermediul portalului e-Romania. A fost însă stabilită şi o perioadă tranzitorie, până la 1 iulie 2011, în care declaraţia poate fi depusă şi în format hârtie, la organul fiscal competent. Termenul de depunere a declaraţiei este data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează impozitele şi contribuţiile sociale.

Declaraţia 112 se va completa şi va fi validată cu ajutorul programelor de asistenţă care vor fi furnizate gratuit şi care vor putea fi descărcate de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), de la adresa www.anaf.ro.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite