Femeia care a încercat să mituiască un poliţist, prinsă în flagrant chiar în sediul Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia are 63 de ani, este pensionară locuieşte în Bucureşti.

Citiţi şi:

O femeie a fost prinsă când încerca să mituiască un poliţist

Prim-procurorul Apostu şi ofiţerul SRI Tiberiu Popescu,eliberaţi de judecătorii constănţeni

Femeia a fost prinsă vineri de ofiţerii anticorupţie în timp ce încerca să-i ofere unui ofiţer de la Biroul Investigaţii Criminale 200 de euro pentru soluţionarea favorabilă din punctul ei de vedere a unui dosar, în care un bărbat era acuzat de fals în declaraţii.

Potrivit unor surse judiciare, femeia are o soră, stabilită în Sibiu, şi care este bolnavă psihic. Soţul acesteia s-ar fi dus la tribunal şi a ar fi divorţat, pretinzând că soţia sa este în străinătate şi nu se poate prezenta la divorţ, deşi femeia era în Sibiu.

Sora ei, cercetată acum pentru dare de mită, a depus împotriva cumnatului său plângere penală pentru fals în declaraţii şi, ca să aibă siguranţa că dosarul va fi soluţionat în favoarea surorii sale, a încercat să-i ofere poliţistului care instrumenta dosarul 200 de euro. Acesta a anunţat imediat Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu, iar flagrantul s-a făcut într-unul din birourile Poliţiei.

Femeia nu are voie în acest moment să părăsească Sibiul şi, dacă va fi găsită vinovată, riscă până la 5 ani de închisoare.  

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite