„Expresul de colinde“ opreşte mâine lângă Podul Minciunilor, din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de sibieni s-au întrecut, în octombrie, la „Expresul de poezie“. Foto Gabriela Vişan
Zeci de sibieni s-au întrecut, în octombrie, la „Expresul de poezie“. Foto Gabriela Vişan

Sibienii şi turiştii sunt aşteptaţi, mâine, să îşi demonstreze talentul, în cadrul unui concurs inedit de cloned, în stradă. Cei mai buni colindători vor fi răsplătiţi cu premii în valoare totală de 1.000 de lei.

CITIŢI ŞI

Moş Crăciun vine cu reduceri, la „Noaptea cărţilor deschise“

După succesul „Expresului de poezie în stradă“, membrii Cenaclului Păltiniş şi reprezentanţii Orient Expres Café organizează, mâine, primul „Expres de colinde“.

Evenimentul va avea loc tot în stradă, lângă Podul Minciunilor, începând cu ora 15.00. „Ideea este de a-i face pe cetăţenii oraşului să simtă sărbătorile cât mai aproape. Având în vedere toate problemele şi situaţia economică dificilă, am zis să destindem atmosfera şi să-i facem pe oameni să simtă, cu adevărat, că vin sărbătorile. Este o idee pe care îmi doream de foarte mult timp să o pun în practică şi sunt convins că publicul va reacţiona în mod plăcut la ea“, spune Marius Rafa, organizatorul evenimentului.

Premii pentru cei mai buni

Fie că participă individual sau în grupuri de colindători, cei care se încumetă să intre în competiţie vor fi răplătiţi de organizatori, cu premii în bani.

„Avem deja 20 de concurenţi înscrişi, însă lista rămâne deschisă, până înainte de ora începerii. Un juriu format din profesori actori şi muzicieni profesionişti urmează să arbitreze prestaţiile concurenţilor şi să-i răsplătească pe cei mai pricepuţi“, adaugă Marius Rafa.

Pentru grupurile de colindători, cel mai mare premiu va fi de 400 de lei, urmând ca cei clasaţi pe următoarele locrui să primească 200, respective 100 de lei. Pentru colindătorii individuali, premiile pornesc de la 50 de lei, pentru locul III, şi ajung la 100, pentru locul al doilea şi 150, pentru prima poziţie.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite