Expoziţia „Mineralia“, magnet pentru sibience

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deschisă ieri la Casa Albastră, care cuprinde minerale, geme, fosile, pietre semipreţioase şi bijuterii a fost vizitată încă de la primele ore de zeci de doamne şi domnişoare dornice de noutate. 

CITIŢI ŞI

„Lecţie de muzică“ la cel mai mare muzeu din Ardeal

Ajunşi pentru a doua oară în acest an la Sibiu, colecţionarii de minerale din întrega ţară au transformat spaţiul din incinta Muzeului Brukenthal într-un loc al comorilor. Zeci de minerale, fosile, pietre semipreţioase şi bijuterii au fost scoase la vânzare, spre bucuria sibiencelor.

„Este a doua ediţie din acest an, iar organizatorii îşi doresc să fie o manifestare de amploare. Datorită interesului arătat de publicul sibian ediţiilor anterioare numărul de participanţi – expozanţi a crescut cu 50% faţă de ediţia anterioară“, spune Marius Gheorghiu, purtător de cuvânt al Muzeului Naţional Brukenthal.

image

Pentru prima dată, la expoziţie  participă expozanţi din Târgu Mureş şi Bucureşti, care se alătură celor din Baia Mare, Arad şi Cluj.

Expoziţia „Mineralia“ va putea fi vizitată până în data de 15 august, zilnic între orele 10.00 şi 18.00. Preţul unui bilet pentru accesul la eveniment este de 1 leu.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite