DSVSA Sibiu a amendat crescătorii de animale pentru condiţiile de trai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu a organizat acţiuni de control care au vizat modul cum se aplică şi se respectă  legislaţia privind mişcarea şi transportul animalelor pe raza judeţului.


În cursul lunii martie 2011, au fost controlate 4 abatoare,  5 târguri de animale 26 ferme comerciale cu bovine, 4 ferme comerciale cu porcine, 67 exploataţii individuale cu efective mari de bovine şi ovine, precum şi două controale în trafic în colaborare cu I.P J Sibiu, pentru verificarea transporturilor de animale vii şi de produse alimentare.


Deşi, D.S.V.S.A Sibiu, prin personalul veterinar de la nivel judeţean şi de la unităţile teritoriale, a atenţionat permanent crescătorii de animale prin întâlniri organizate, prin adrese şi comunicate în mass-media, privind condiţiile legale pentru mişcarea şi comercializarea animalelor, în urma controalelor efectuate s-a constatat că unii proprietari de animale încalcă aceste prevederi.


Pentru aceste abateri de la legislaţie au fost amendaţi 18 crescători de animale şi comercianţi cu suma de 12.000 lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite