DSP Sibiu s-a răzgândit: Anchetă în cazul fişelor medicale de pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a anunţat că nu este de competenţa Direcţiei de Sănătate Publică să facă verificări în acest caz, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Simona Berariu, a revenit şi a anunţat că DSP va declanşa o anchetă.

CITIŢI ŞI

Fişele medicale a mii de pacienţi circulă pe internet

Niciun vinovat pentru miile de fişele medicale scăpate pe internet!

Direcţia va verifica fişele medicale din perioada 2007-2008 ale pacienţilor medicului de familie din localitatea Şura Mare, care au fost postate pe internet, urmând să stabilească „modul în care s-a produs acest incident", informează Mediafax.
„Am luat act de apariţia pe internet a fişelor medicale din Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei, din perioada 2007-2008, şi vom demara o anchetă, o verificare pentru a stabili modul în care s-a produs acest incident. Nu avem încă toate datele. Trebuie să vedem cum au fost folosite programul şi laptopul puse la dispoziţie de Ministerul Sănătăţii pentru programul respective", a declarat Berariu.
Medicul Paraschiva Botezan, din localitatea Şura Mare, a declarat că nu ştie cum au ajuns pe internet fişele respective.

Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate susţine că medicul are responsabilitatea gestionării datelor cu caracter personal pe care le operează. „Medicul de familie care a utilizat aplicaţia informatică respectivă are obligaţia legală de a respecta legislaţia privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi instrucţiunile de utilizare a programului informatic pus la dispoziţie de către Ministerul Sănătăţii", a declarat Lăcrămioara Bogdan, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Sibiu.
Autorităţile vor stabili, la finalul anchetei, dacă medicul Paraschiva Botezan a încălcat legislaţia şi va stabili măsurile care se impun în acest caz.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite