Criză de personal la Ambulanță

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Ovidiu Luca, noul director al Serviciului Județean de Ambulanță
Medicul Ovidiu Luca, noul director al Serviciului Județean de Ambulanță

Serviciul Județean de Ambulanță din Sibiu funcționează cu personal insuficient. Potrivit noului director al instituției, e cea mai mare problemă constatată de la preluarea funcției, în urmă cu aproximativ două săptămâni.

 ”Este o problemă chiar foarte mare, suntem cu 4-5 echipaje pe tură, ceea ce la suprafața pe care o avem de acoperit este foarte puțin. Undeva la modul decent aș avea nevoie de 7 echipaje operative, și mi-ar trebui măcar unul dacă nu două echipaje de transport sanitar asistat și neasistat, mi-ar trebui pe tură cel puțin un echipaj de consultații la domiciliu”, spune medicul Ovidiu Luca, noul director al Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu.

Acesta spune că singura variantă de rezolvare, în acest moment, posturile în întreg sistemul bugetar fiind blocate, este un parteneriat cu facultatea de medicină din Sibiu. A lansat în acest sens și o propunere de colaborare, varianta fiind ca studenții la medicină și asistenții medicali de la colegiul de specialitate să-și facă orele obligatorii de stagiu în cadrul Ambulanței.

O altă problemă constatată de noul manager este aceea a imobilului unde funcționează structura operativă, și care are nevoie urgentă de reparații, la fel ca și imobilul care adăpostește parcul de mașini. ”Clădirea unde își are sediul strctura operativă a fost renovată în urmă cu mulți ani, și starea ei este cum este – bagi mâna prin geamuri, efectiv”, spune Ovidiu Luca.

Nici în ceea ce privește parcul de mașini lucrurile nu stau foarte bine, 12 din cele 41 existente fiind cu norma de casare făcută.
 





Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite