Creşe insuficiente pentru copilaşii din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creşele de stat din Sibiu sunt arhipline
Creşele de stat din Sibiu sunt arhipline

În tot oraşul există momentan doar 435 de locuri în creşele de stat şi încă 30 la privat. Imediat ce copilaşii sibienilor se apropie de vârsta de un an şi jumătate, începe calvarul pentru părinţii aflaţi în căutarea unei creşe.

În prezent, toate creşele de stat din Sibiu funcţionează peste capacitatea maximă, iar listele de aşteptare cresc de la o zi la alta. La creşa nr. 5, de exemplu, sunt înscrişi acum 54 de copii, deşi capacitatea instituţiei este de doar 40. Alţi 26 se află pe lista de aşteptare.

„Am acceptat mai mulţi copii tocmai pentru că cererea este foarte mare, dar şi pentru faptul că nu toţi frecventează creşa zi de zi. Oricum ne aşteptăm ca numărul solicitărilor să crească simţitor înspre primăvară, în lunile martie, aprilie“, spune Voichiţa Roman, director Serviciul Public Centru Financiar Creşe. Pentru fiecare zi pe care miucţii o petrec în creşele de stat, părinţii scot din buzunare câte şase lei, pentru hrana micuţilor. Pentru această sumă, copiii primesc micul dejun şi prânzul, la care se adaugă şi două gustări.

Adoptarea Ordonanţei conform căreia mamele pot alege să se întoarcă mai devreme cu un an din concediul pentru creşterea copilului îi sperie pe responsabilii creşelor, care spun că oricum, numărul angajaţilor este insuficient, pentru numărul mare de copii. „ Noi mai suntem, în prezent, şase angajaţi. Două persoane şi-au dat demisia, iar alte angajări nu se pot face, ceea ce ne îngreunează munca foarte mult. Practic, este imposibil să primim copii sub un an, întrucât şi legislaţia este foarte dificilă, pentru fiecare doi copii ar trebui câte un angajat“, spune Laura Naghi, asistent şef la Grădiniţa nr. 5.

La privat, aceeaşi situaţie
În Sibiu, funcţionează momentan o singură creşă particulară, cu o capacitate de 30 de locuri, iar conducerea are în plan extinderea, din luna ianuarie a anului următor. „Avem deja şase copii înscrişi în aşteptare, unul dintre ei este înscris încă din luna mai. Şi mai avem cereri. Vrem să mai facem o grupă, dar vom lua tot copilaşi tot de la un an şi jumptate. Legislaţia este extrem de greoaie şi pentru a lua copii de la un an, ar trebui să avem o îngrijitoare la 3 micuţi. Ar fi imposibil să menţii un preţ acceptabil în asemenea condiţii“, spune Nicoleta Iakabos, coordonatoarea grădiniţei private.

Pentru fiecare micuţ care frecventează o creşă privată părinţii achită între 450 şi 600 de lei, în funcţie de câte ore sunt lăsaţi aici.

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite