Constantin Trihenea, fostul prefect de Sibiu, va fi numit director al Hidroelectrica de la 1 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Directorul general al Hidroelectrica, Mihai David, va fi înlocuit din funcţie, la 1 ianuarie, cu fostul prefect de Sibiu Constantin Trihenea, în prezent consilier în Ministerul Economiei, au declarat pentru MEDIAFAX surse din instituţie, acţionarul majoritar al producătorului de energie.

CITEŞTE ŞI:

Prefectul de Sibiu a fost pus pe liber de Guvern. Trihenea se pregăteşte de şefia Hidroenergetica

Prefectul de Sibiu a plagiat Ziua Naţională a României

"Trihenea îl va înlocui pe David la 1 ianuarie", au afirmat sursele.

Sursele citate au adăugat că este puţin probabil ca lui David să i se propună să rămână în Hidroelectrica pe o funcţie executivă.

David a preluat conducerea Hidroelectrica în 2009, înlocuindu-l pe Traian Oprea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în noiembrie că David a fost susţinut de Sorin Ovidiu Vântu, prin Mircea Geoană, pentru a prelua conducerea companiei.

Totodată, el a afirmat că şi-a folosit influenţa pentru schimbarea lui Oprea de la conducerea companiei. La câteva zile de la această declaraţie, Oprea a fost schimbat din poziţia de director general adjunct al Hidroelectrica.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de electricitate din România şi are cele mai mici costuri de producţie. Începând din 2006, compania s-a aflat în centrul unor dezbateri politice privind accesul preferenţial la energie al unor companii de trading cu electricitate.

Trihenea a fost prefect de Sibiu până săptămâna trecută, când a fost numit consilier la Ministerul Economiei. Tot săptămâna trecută Guvernul a decis ca prefectul de Giurgiu, Sergiu Stănişteanu, să fie eliberat din funcţie, iar imediat acesta a fost desemnat secretar general în acelaşi minister.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite